duminică, 21 aprilie 2013

RAIUL ESTE REAL

Dr. Eben Alexander     Raiul este real: experienta unui doctor cu viata de dincolo
                                                 Dr. Eben Alexander
           Ca si chirurg nu credeam in viata de dupa moarte. Am crescut intr- o lume stiintifica, fiu de neurochirurg. Am urmat pasii tatalui meu si am devenit neurochirurg academic, profesand la Scoala Medicala Harvard si la alte universitati. Am studiat ce anume se intampla cu creierul omului aflat pe moarte si intotdeauna am crezut ca exista explicatii stiintifice foarte bune pentru calatoriile din afara trupului descrise de cei care au trecut prin moarte clinica.
Creierul este un mecanism uimitor de sofisticat, dar extrem de delicat. Daca reduci putin cantitatea de oxigen pe care o primeste, va reactiona. Nu era surprinzator faptul ca cei care trecusera prin traume severe se intorceau din experientele lor cu povesti ciudate. Dar asta nu insemna ca fusesera intr-un loc real.
Desi ma consideram um om credincios, eram mai  mult cu numele. Nu ii intelegeam pe cei care voiau sa creada ca Iisus era mai mult decat un om bun care suferise din cauza lumii. Ii compatimeam pe cei care voiau sa creada ca undeva exista un Dumnzeu care ne iubeste neconditionat. De fapt invidiam la acei oameni sigurantdcare controleaza gandurile si emotiile si ceea ce ne face umani, a cedat. Doctorii din Spitalul General Lynchburg din Virginia , spital in care lucrasem ca  neurochirurg, au determinat ca contractasem  o bacterie foarte rara de meningita, care ataca de regula nou-nascutii. Bacteria E. Coli intrase in lichidul cerebro-spinal si imi devora creierul.
Cand am intrat in camera de urgenta in acea dimineata, sansele mele de supravietuire in alta stare decat cea vegetativa, erau minime. In curand scazusera la niciuna. Sapte zile am stat in coma, cu trupul inert, cu functiile creierului oprite.
Apoi, in dimineata celei de-a 7-a zi in spital, pe cand doctorii dezbateau daca sa intrerupa tratamentul sau nu, ochii mei s-au deschis.
Nu exista o explicatie stiintifica pentru faptul ca, in timp ce corpul meu era in coma, mintea mea-constinta mea, erau in viata. In timp ce neuronii mei erau complet inactivi din cauza bacteriei care ii atacase, constiinta mea fara creier calatorea intr-o alta dimensiune mai mare a universului: o dimensiune despre care nu visasem ca exista si despre care, inainte sa intru in coma, as fi zis ca este imposibila.
Dar acea dimensiune descrisa de multe personae care au trecut prin moarte clinica exista, iar ceea ce am vazut si invatat acolo m-a dus efectiv intr-o lume noua: o lume in care suntem mai mult decat creierul si corpurile noastre, unde moartea nu este sfarsitul constintei, ci mai degraba un capitol dintr-o calatorie vasta si nemarginit de pozitiva.
Nu sunt prima persoana care a descoperit dovada ca exista constinta in afara trupului. Priviri scurte si minunate ale acestei realitati sunt vechi de cand lumea. Dar, din cate stiu, in afara de mine, nimeni nu a mai calatorit in aceasta dimensiune, cat timp cortexul nu functiona si corpul se afla sub observatie medicala continua, asa cum am fost eu timp de 7 zile de coma.
Toate argumentele impotriva acestor experiente sugereaza faptul ca ele sunt rezultatul slabei functionari ale creierului. Totusi experienta mea se desfasura nu in timp ce cortexul functiona slab, ci in timp ce nu functiona deloc. Aceasta se intampla din cauza meningitei si a implicarii globale corticale atestata de raze CT si examinari neurologice. Potrivit conceptului medical curent al creierului si mintii, nu  puteam ca eu sa fi experimentat cat de putin constiinta in timpul comei, cu atat mai putin odiseea super-reala si complet coerenta pe care am trait-o.
Mi-a luat luni sa accept ce mi se intamplase. Nu doar imposibilitatea medicala de a fi fost constient in timpul comei, dar cel mai important, lucrurile care s-au intamplat in acele momente.
Spre inceputul aventurii eram intr-un loc cu  norisori pufosi care se reliefau pe cerul albastru. Mai sus decat norii erau  fiinte uimitoare care strabateau cerul. Pasari? Ingeri? Aceste cuvinte au aparut mai tarziu cand am inceput sa scriu experientele traite. Dar niciunul dintre aceste cuvinte nu sunt pe masura fiintelor care erau cu totul diferite fata de ce vazusem vreodata. Erau mult mai avansate. Forme mai marete.
Un sunet imens si rasunator ca un cantec glorios, a venit de sus si m-am intrebat daca fiintele ciudate il produceau. Mi-am imaginat ca bucuria acestor creaturi consta in producerea acestor sunete, bucuria lor fiind atat de mare incat nu se putea exprima altfel decat prin cantec. Sunetul era palpabil, aproape material, ca o ploaie pe care o simti pe piele, dar care nu te uda.
Vazul si auzul nu erau separate in acest loc. Puteam vedea frumusetea vizuala a trupurilor argintii a acelor fiinte de deasupra si puteam auzi perfectiunea vesela a cantecului lor. Se parea ca nu puteai vedea sau auzi nimic din lumea aceasta fara sa devii parte din ea, fara sa i te alaturi intr-un fel misterios.
Totul era distinct, totusi totul era si parte din toate celelalte, ca desenele bogate si incrucisate de pe un covor persan sau de pe aripile unui fluture.
Devine si mai ciudat. Pe parcursul calatoriei cineva era cu mine. O femeie. Era tanara si imi amintesc foarte bine cum arata. Avea obrajii ridicati si ochii albastri. Cand am vazut-o prima data mergeam impreuna pe o suprafata plana care s-a dovedit a fi aripa unui fluture. De fapt in jurul nostru erau milioane de fluturi. Era un rau de viata si culoare. Vestmantul femeii era simplu, dar culorile lui pastelate albastru-indigo si oranj-piersicuta avea aceeasi traire vie ca orice din jur.
M-a privit cu acea privire pe care daca ai fi vazut-o timp de cateva secunde ti-ar facut ca viata ta sa merite a fi traita, indiferent de ce s-ar fi intamplat pana atunci. Nu era o privire romantica. Nici de prietenie. Era o altfel de privire, alta decat cele pe care le cunoastem. Era ceva inaltator care cuprindea toate tipurile de iubire, in acelasi timp fiind mai mare decat oricare din ele.
Mi-a vorbit fara a folosi cuvinte. Mesajul a trecut prin mine ca vantul si am inteles instantaneu ca era adevarat. Stiam in acelasi fel in care stiam ca lumea din jurul nostru era reala, nu doar o fantezie trecatoare nesubstantiala.
Mesajul avea trei parti care sunau cam asa in limbaj pamantesc:
"Dragul meu esti iubit si pretuit pentru totdeauna."
"Nu ai de ce sa te temi. "
"Nu poti gresi cu nimic."
Mesajul m-a invadat cu un simtamant enorm de eliberare. Era ca si cand primeam regulile unui joc pe care il jucasem toata viata fara sa il inteleg cu adevarat.
"Iti vom arata multe lucruri aici”, a spus femeia inca odata fara a folosi exact aceste cuvinte, dar transmitandu-mi direct esenta lor.” In cele din urma te vei intoarce. “
Auzind asta am avut o singura intrebare. Inapoi unde?
Un vant cald sulfa ca cel de primavara. O briza divina a schimbat totul, intorcand lumea din jurul meu.
Desi inca mai aveam functia lingvistica, asa cum credem noi aici pe pamant, am inceput sa pun intrebari acestui vant si acestei fiinte divine pe care o simteam ca lucreaza.
Unde este acest loc?
Cine sunt eu?
De ce sunt aici?
De fiecare data cand puneam o intrebare, primeam raspunsul instantaneu intr-o explozie de culori, dragoste si frumusete care sufla prin mine ca un val izbitor. Interesant despre aceste izbituri nu era doar faptul ca imi opreau intrebarile coplesindu-le, ci raspundea la ele intr-un  mod care depasea limbajul. Ganduri ma invadau in mod direct. Dar nu era ca aici pe pamant. Nu erau vagi, imateriale sau abstracte. Aceste ganduri erau solide si imediate, mai tari decat focul si mai umede decat apa si, cand le-am primit am fost in stare sa inteleag instantaneu si fara efort concepte care mi-ar fi luat ani pentru a le intelege pe deplin in viata mea pamanteasca.
Stiu foarte bine cat de extraordinar, de necrezut par toate astea. Daca mi-ar fi spus cineva, chiar un alt doctor o poveste ca asta, in zilele dinainte, as fi fost sigur ca se afla sub vraja unor iluzii. Dar ce s-a intimplat cu mine a fost departe de a fi un delir, a fost la fel de real sau mai real decat orice alt eveniment din viata mea. Ce mi s-a intamplat cere explicatii.
Fizica moderna ne spune ca universul este o unitate nedivizata. Desi se pare ca traim intr-o lume de separatie si diferente, fizica ne spune ca fiecare obiect si eveniment din univers este complet intretesut cu  alte obiecte si evenimente.
Inainte de experienta mea, aceste idei erau abstractii. Astazi ele sunt realitati. Nu numai ca universul este definit prin unitate, dar si prin iubire. Universul, asa cum l-am experimentat in coma, este – am observat cu uimire si bucurie - acelasi despre care atat Einstein cat si Iisus au  vorbit  in moduri diferite.
Mi-am petrecut zeci de ani ca neurochirurg la unele dintre cele mai prestigioase institutii medicale din tara noastra. Stiu ca multi dintre colegii mei -asa cum am facut si eu -sustin teoria ca, creierul, si in special cortexul, genereaza constinta si ca traim intr-un univers lipsit de orice fel de emotie, cu atat mai putin de dragostea neconditionata pe care, stiu acum, o are Dumnezeu si universul pentru noi.  Ce s-a intamplat cu mine a distrus aceasta teorie, si am de gand sa-mi petreac restul vietii  investigand adevarata natura a constiintei si sa explic faptul ca suntem mai mult, mult mai mult, decat creierele noastre fizice.
Nu ma astept ca acest lucru sa fie o sarcina usoara, am invatat asta de prima data dupa ce am fost destul de bine sa ma intorc in lume si sa vorbesc si cu alte persoane in afara de sotia mea despre ce mi s-a intamplat. Privirea politicoasa dar sceptica, in special in randul prietenilor mei medici, m-a facut in curand sa-mi dau seama ce sarcina dificila am: sa ii fac pe oameni sa inteleaga enormitatea a ceea ce am vazut si experimentat in acea saptamana.
Astazi multi cred ca adevarul spiritual al religiei si-a pierdut puterea si ca stiinta, nu credinta, este drumul catre adevar. Inainte de experienta mea si eu am crezut asta.
Dar astazi sunt o persoana diferita la nivel profund fata de cea care eram inainte, pentru ca am trait o clipa a acestei realitati. Si ma poti crede cand iti spun ca va merita fiecare moment de munca pe care il depunem si pentru cei care vin dupa noi pentru a le descoperi aceasta realitate.
 
      Nu e minunat sa stii ca D-zeu are pregatit ceva extraordinar pentru noi atunci cand viata aici pe pamant se termina? Ca vom fi impreuna cu cei dragi? Constinta acestei realitati te umple cu pace, te elibereaza de frica si poti sa te bucuri cu adevarat de viata!

sâmbătă, 20 aprilie 2013

COMUNICARE PRIN BIOCAMPUL ''A TOT CE ESTE VIU''



Sunt mai sensibili si mai respectuosi decat noi si nu au nevoie de telefon mobil pentru a comunica...
.
 
 
Lawrence Anthony, o legendă în Africa de Sud și autor a trei cărți, inclusiv bestsellerul Elefantul Whisperer , a salvat cu curaj fauna contra  atrocităților salbatice ale  omului, inclusiv s-a implicat in operatiunile curajoase de salvare a animalelor din grădinile zoologice din Bagdad, atunci când a fost invazia SUA în 2003 și a reabilitat elefanții in intreaga lume.

In 07 martie 2012 Lawrence Anthony a murit.

El lipseste so
ției, celor doi fii și doi nepoți si numerosilor elefanți.

La două zile după moartea sa, elefan
ții sălbatici s-au prezentat la el acasă in 
două mari grupuri. Alte turme sălbatice au sosit separat pentru  a spune la revedere  prietenului lor uman iubit. ?


Un total de 31 de elefanti au mers cu răbdare mai mult de 20 km pentru a ajunge la casa lui în Africa de Sud. ?
 
 
      
 
Martori la acest spectacol, oamenii au fost evident surprinsi nu numai de inteligenta suprema si exactitatea momentului in care acesti elefanti au realizat moartea lui  Lawrencedar mai ales prin aceasta manifestare de profunda emotie, pe care animalele iubite au aratat-o si au evocat-o intr-un mod organizat:
 
Un mars lent din zona habitatului lor pana la casa lui Lawrence, timp de cateva zile, in sir indian, dand o nota solemna.
 
Si atunci, cum au stiut de moartea lui Anthony acesti elefanti din rezervatie, care traiau intr-o zona indepartata a parcului ?
 
"Un om bun a murit subit ", a declarat Leila Gal Berner rabinul, Ph.D.," și la multi kilometri distanta, doua turme de elefanți,  care au descoperit că au pierdut un prieten drag, au  început să se miște ca într-o procesiune solemnă, aproape "înmormântare" pana la casa persoanei decedate  pentru a arata respect familiei sale.
 
"Dacă am putea  avea o dovadă a interdependenței minunate a tuturor ființelor vii, cum ar fi cu elefanții din rezervatia Thula Thuja. Inima unui om se oprește, și inima a sute de elefanți este în doliu.Inima acestui om a oferit vindecarea acestor elefanți,iar acum au venit să facă un omagiu afectuos prietenului lor. "

So
ția lui Lawrence, Francoise, a fost deosebit de afectata, știind că elefanții  nu s-au mai întors acasă de peste 3 ani! Dar totuși, ei știau unde merg.
 
 Elefantii, evident, au vrut să arate respectul lor profund și sa-si onoreze prietenul care le-a  salvat viața, ramanand acolo, in fata casei timp de 2 zile și 2 nopți fără să mănânce nimic.
Apoi, într-o diminea
ță, au plecat.

joi, 18 aprilie 2013

TRANDAFIRUL ALB


Trandafirul alb

 
Un soldat, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decât cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile. Aşa că numele şi adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea şi ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărţii. Şi ea i-a scris înapoi. Aşa au început să corespondeze şi cu cât îşi scriau, relaţia lor devenea din ce în ce mai puternică. Într-una din scrisori, el i-a scris şi a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a spus că dacă se simte apropiat de ea şi dacă dragostea lui este adevărată, nu va conta cum arată. Aşa că nu i-a trimis nici o fotografie…. Când s-a terminat războiul şi el s-a întors acasă şi-au dat întâlnire. Ca să se recunoască, ea l-a rugat să ţină cartea în mână, iar ea va avea un trandafir alb.
Aşa că în acea zi, într-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte în mână căuta o femeie cu un trandafir alb în mână. Vă daţi seama ce aşteptări avea? Era pe punctul de a-şi găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o văzuse niciodată.
Aşteptând, a văzut o fată superbă, îmbrăcată într-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a îndreptat către el şi… era minunată. Era dincolo de orice imaginaţie. Iar el s-a uitat şi a văzut că ea nu avea nici un trandafir . Lângă el s-a oprit o doamnă în vârstă. Avea un trandafir alb în mână.
Vă puteţi imagina? Tânăra superbă şi doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână.
Voi ce aţi fi ales? Persoana cu trandafirul îi ştia sufletul de care se îndrăgostise. Aşa că s-a îndreptat spre doamna în vârstă cu trandafirul, în timp ce tânăra frumoasă s-a oprit la câţiva paşi de el, l-a privit şi l-a întrebat:
- Vii cu mine soldat?
Inima lui era sfâşiată. Decizii… Alegeri… S-a gândit un minut. În timp ce tânăra se îndepărta de el, lucrurile corecte l-au determinat să aleagă: şi-a continuat drumul către persoana în vârstă care ţinea trandafirul în mână, s-a apropiat de ea şi i-a zis:
- Bună ziua, şi a invitat-o la cină.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu ştiu ce se întâmplă aici, dar tânăra îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir alb şi mi-a spus că, dacă vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la restauranul din colţ.
Întotdeauna, indiferent dacă ne convine sau nu situaţia, să alegem să fim sinceri şi corecţi pentru că numai aşa vom putea câştiga respectul şi iubirea celor din jur!

sâmbătă, 6 aprilie 2013

ACCEPTAND SUFERINTA



          Nu stiu cum experimenteaza altii viata de zi cu zi dar in ceea ce ma priveste, dintodeauna am cautat si am fost preocupat sa pun in practica ceea ce altii la randul lor au experimentat si trait. Din acest motiv am creat si acest blog pentru a-mi impartasi si altora experientele mele.
   De aproximativ o saptamana si jumatate am o durere mai sus de osul sternului cu circa 7-8 centimetri spre partea dreapta. Sunt obisnuit cu suferinta si nu ma vaiet ptr orice fleac. Ieri durerea a devenit mai pregnanta iar aseara ma rasuceam cand pe o parte cand pe cealalta si nu puteam sa dorm. Mi-am amintit de un articol citit cu vre'o doi ani in urma in care ni se recomanda sa ne acceptam durerea ca fiind o parte a nostra, a fiintei noastre, sa o iubim cu toata fiinta.
   Am coborat, nu stiu cum sa exprim, m-am cufundat, m-am abandonat intr-o stare de pace si acceptare a acelei dureri si am simtit cum o iubeam si o imbratisam. Era ca si cum iubeam o parte din mine ce nu era iubita si acceptata. Era ca un dans in care ambele parti erau fericite si acceptate una de catre cealalta. In cateva clipe am adormit. Stiu ca ultima data cand m-am uitat la ceas  era ora unu.
   M-am trezit si eram altfel. Pieptul meu era uniform, linistit, fara parti care sa intepe sau care sa doara.
   Am coborat la capela iar afara pasarile ciripeau scaldandu-se in razele de dimineata ale soarelui de primavara. Eram in paradis iar liturghia a continuat in acest paradis unde toti erau fericiti si IMPLINITI.

   Am vrut sa impartasesc aceasta experienta pentru a arata ca o durere poate fi acceptata, asumata si transformata si aceasta fara a folosi analgezice sau unguente iar bogatia experientei nu poate fi transpusa in cuvinte. Imi place sa experimentez mai mult decat a teoretiza; iubirea divina ce am experimentat-o la 16 ani m-a calauzit si ma calauzeste in viata de zi cu zi.

    '' Abandonati-va iubirii si ve-ti trai divinul devenind voi insiva DIVINI!''

Cu iubire,
Sergiu-Silvan.

PACE, LUMINA SI IUBIRE!

joi, 4 aprilie 2013

EXPERIENTA NEMARGINITA A LUI MELLEN-THOMAS BENEDICT


Mellen-Thomas Benedict povesteşte în carte să “Journey Through the Light and Back”:
În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă. În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales. Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit. Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo.
Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul. Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.
Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumină, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui său mamei tale ideale. Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil. Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.
Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior. Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.
Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare. Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă! Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe această planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.
Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi! La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie. Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina: Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.
În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne corectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă “a doua venire”. I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa. Lumină părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era. Lumina mi-a răspuns: Acesta este fluviul vieții. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii. Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz. Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da! am şoptit.
suflet
Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană! Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că această Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers! Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor! În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit. Eram în Vid. Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută. Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acesta e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?
Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor. Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.
Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să găsesc cuvinte care să descrie experienţa Vidului. Pot să vă spun acum aşa: Vidul este mai puţin decât nimic şi totuşi, mai mult decât orice există! Vidul este zero absolut, haosul ce dă naştere tuturor posibilităţilor. Este Conştienţa Absolută, cu mult mai mult decât Inteligenţa Universală. Vidul este golul sau nimicul dintre manifestările fizice. Este SPAŢIUL dintre atomi şi componentele lor. Ştiinţa modernă a început să studieze acest spaţiu. Ea îl numeşte punctul Zero. Ori de câte ori se încearcă să fie măsurat, instrumentele depăşesc scală, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Până acum nu a fost găsită o modalitate de a măsura, cu precizie, infinitul. În corpul vostru şi în Univers există mai mult spaţiu zero decât orice altceva! Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atât de plin de energie, un alt fel de energie, care a creat tot ceea ce suntem. Totul, începând de la Big Bang, este vibraţie, de la primul Cuvânt care este prima vibraţie. Biblicul EU SUNT în realitate are un semn de întrebare după el. EU SUNT- Ce sunt eu? Astfel, creaţia este Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, în orice fel imaginabil, într-o explorare continuă prin fiecare dintre noi. Am început să văd, în timpul experienţei mele în preajma morţii, că tot ceea ce există este Şinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea ştie Dumnezeu chiar şi atunci când cade o frunză. Lucrul acesta este posibil pentru că, oriunde te-ai afla, acolo este centrul Universului. Oriunde se află orice atom, acela este centrul Universului. Există Dumnezeu în acela şi există Dumnezeu în Vid.
Atunci când exploram Vidul, în timpul experienţei mele în preajma morţii, şi toate acele Yuga sau creaţii, mă aflam complet în afara timpului şi spaţiului, aşa cum le cunoaştem noi. În această stare extinsă am descoperit că, de fapt, creaţia înseamnă Conştienţa Absolută Pură, sau Dumnezeu, care intră în Experienţa Vieţii, aşa cum o ştim noi. Vidul însuşi este lipsit de experienţă. Este înaintea vieţii, înainte de prima vibraţie. Dumnezeirea înseamnă mai mult decât Viaţă şi Moarte. Prin urmare, există chiar mai mult de experimentat în univers decât Viaţa şi Moartea! Când am înţeles acest lucru, încheiasem cu Vidul şi doream să mă întorc la Creaţia sa, sau Yuga. Părea lucrul cel mai normal de făcut. Atunci m-am întors brusc prin cea de-a doua Lumină, sau Big Bang, şi am auzit mai multe explozii de catifea. Am mers pe şuvoiul conştienţei, înapoi prin întreaga Creaţie, şi ce mai călătorie a fost! Supraaglomerările Galaxiilor au trecut prin mine, aducându-mi şi mai multă înţelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaură neagră. Găurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.
Ştiţi ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Suntem noi; Galaxia noastră, care a fost reciclată dintr-un alt Univers. În întreaga ei configuraţie energetică, Galaxia arăta asemenea unui oraş fantastic al luminilor. Toată energia de pe această parte a Big Bang-ului este Lumină. Fiecare subatom, atom, stea, planetă, chiar şi conştienţa însăşi sunt alcătuite din Lumină şi au o frecvenţă şi/sau o particulă. Lumina este vie. Totul este alcătuit din Lumină, chiar şi pietrele. Aşa că totul este viu. Totul este alcătuit din Lumină lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent. Atunci când eram purtat pe şuvoi, am putut vedea, în cele din urmă, că se apropia o Lumină imensă. Am ştiut că era Prima Lumină; Matricea Luminoasă a Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, întregul nostru Sistem Solar a apărut în Lumină, însoţit de una dintre exploziile acelea de catifea. Am putut vedea toată energia pe care o generează acest Sistem Solar şi este un spectacol incredibil de Lumină! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor cereşti, generează o matrice unică de Lumină, sunet şi energii vibraţionale. Civilizaţiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta în Univers Viaţa, aşa cum o ştim noi, după amprenta energetică şi vibraţională a matricei. Este o joacă de copii. Copilul minune al Pământului (Fiinţele umane) face chiar acum o grămadă de zgomot, asemenea copiilor care se joacă în curtea Universului.
Lumina mi-a explicat că nu există moarte; suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Nu mi s-a spus niciodată că trebuie să mă întorc. Am ştiut că va trebui. Era firesc, după tot ceea ce văzusem în timpul experienţei mele în preajma morţii. Nu ştiu cât timp am fost cu Lumina, în timp uman. Dar a venit momentul în care am înţeles că toate întrebările mele îşi primiseră răspuns şi că întoarcerea mea era iminentă. Când spun că toate întrebările mele căpătaseră răspuns dincolo, chiar asta vreau să spun. Toate întrebările mele au primit răspuns. Fiecare om are o viaţă diferită şi întrebări diferite, la care caută răspuns. Unele dintre întrebările noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi explorează acest lucru pe care îl numim Viaţă în felul său personal unic. Aşa se întâmplă cu orice formă de viaţă, de la munţi, până la orice frunză din vreun copac. Acest lucru este foarte important pentru noi, cei din acest Univers. Pentru că totul contribuie la Imaginea Generală, la deplinătatea Vieţii. Noi suntem, literalmente, Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, într-un Dans infinit al Vieţii. Unicitatea noastră sporeşte întreaga Viaţă. Când am început întoarcerea către ciclul vieţii, nu mi-a trecut nicio clipă prin minte, nici nu mi s-a spus, că mă voi întoarce în acelaşi trup. Am avut încredere deplină în Lumină şi în procesul Vieţii. Atunci când şuvoiul s-a unit cu marea Lumină, am cerut să nu uit niciodată revelaţiile şi sentimentele legate de ceea ce am învăţat dincolo. A urmat un da. L-am simţit ca şi cum sufletul mi-ar fi fost sărutat.
Apoi am fost dus înapoi prin Lumina în tărâmul vibraţional. Întregul proces s-a repetat, cu şi mai multe informaţii care mi-au fost transmise. M-am întors acasă şi mi s-au dat lecţii din experienţa mea în preajma morţii, legate de mecanismul reîncarnării. Mi s-au dat răspunsuri la toate micile mele întrebări: Cum se face asta? Cum se face ailaltă? Am ştiut că mă voi reîncarna. Pământul este un mare procesator de energie şi conştiinţa individuală se dezvoltă din asta, în fiecare dintre noi. Mă gândeam la mine ca devenind om pentru prima dată, şi eram fericit să fiu aşa. Din ceea ce am văzut, aş fi fericit să fiu şi un atom în acest Univers. Un atom. Aşa că, să fiu o parte umană a lui Dumnezeu‚ asta este cea mai minunată binecuvântare. Este o binecuvântare dincolo de orice ne închipuim noi că poate fi o binecuvântare. Pentru fiecare dintre noi, să fim partea umană a acestei experienţe este ceva teribil şi magnific. Fiecare dintre noi, oriunde şi oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvântare pentru planetă, exact în locul în care se află.
Am trecut prin procesul reîncarnării, aşteptându-mă să ajung un bebeluş undeva. Dar mi s-a dat o lecţie despre cum evoluează identitatea şi conştienţa individuală. Am fost atât de surprins când am deschis ochii. Nu ştiu de ce, pentru că o înţelesesem, dar a fost totuşi o surpriză atât de mare să mă întorc în acest corp, înapoi în camera mea, cu cineva care mă privea, plângând în hohote. Era infirmiera mea. Ea renunţase să mai spere după o oră şi jumătate după ce mă găsise mort. Corpul meu era rigid şi inflexibil. S-a dus în cealaltă cameră. Atunci m-am trezit şi am văzut lumina afară. Am încercat să mă ridic şi să mă duc spre ea, dar am căzut din pat. Infirmiera a auzit zgomot, a venit în fugă şi m-a găsit pe podea. Când mi-am revenit, am fost foarte surprins şi, în acelaşi timp, plin de veneraţie faţă de ceea ce mi se întâmplase în timpul experienţei mele în preajma morţii. La început, toate amintirile călătoriei mele pe care le am acum, încă nu existau. Continuăm să alunec din lumea asta şi întrebam într-una: Trăiesc? Lumea asta părea mai ireală decât cealaltă. După trei zile mă simţeam din nou normal, mai clar şi totuşi diferit de felul în care mă mai simţisem vreodată în viaţă. Amintirile experienţei mele au revenit mai târziu. Nu vedeam nimic rău în nicio Fiinţă umană pe care o văzusem vreodată. Înainte, eram cu adevărat plin de prejudecăţi. Credeam că mulţi oameni erau nişte rataţi. De fapt, credeam că toţi, în afară de mine, erau nişte rataţi. Dar acum am scăpat de toate astea.
Cam după 3 luni un prieten mi-a sugerat să fac nişte analize, aşa că m-am dus să mă scaneze şi aşa mai departe. Mă simţeam cu adevărat bine şi mă temeam să nu primesc veşti proaste. Mi-l amintesc pe medicul de la clinică privind scanările dinainte şi cele după, zicând: Ei bine, nu mai este nimic aici. Am spus: “Cu adevărat este un miracol”. El a răspuns: “Nu, astfel de lucruri se mai întâmplă, se numesc remişii spontane.” Părea destul de neimpresionat. Dar aici era vorba de un miracol şi eu eram impresionat, chiar dacă nimeni altcineva nu era. În timpul experienţei mele în preajma morţii am coborât în ceea ce s-ar putea numi Iad şi a fost foarte surprinzător. Nu am văzut Satana sau răul. Coborârea mea în Iad a fost o coborâre în mizeria umană, în ignoranţa şi întunericul lipsei de cunoaştere. A părut a fi o eternitate jalnică. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mică stea de Lumină, care îi stătea oricând la dispoziţie. Dar nimeni nu părea să-i acorde atenţie. Erau atât de prinşi în propria durere, traumă şi suferinţă. Dar, după ceea ce mi-a părut o eternitate, am început să chem Lumina aceea, asemenea unui copil care îşi strigă părinţii în ajutor.
Atunci, Lumina s-a deschis şi a format un tunel care a venit direct la mine şi m-a izolat de toată frica şi durerea. Asta este, în realitate, Iadul. Aşa că, ceea ce facem este să învăţăm să ne ţinem de mână, să ne apropiem unii de alţii. Porţile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de mâini şi vom păşi împreună afară din Iad. Lumina a venit la mine şi s-a transformat într-un Înger auriu, imens. Am spus: Eşti Îngerul Morţii? Mi-a transmis că era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastră. Apoi am fost dus în Lumină. Curând, ştiinţa noastră va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i aşa? Reuşim să facem acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtilă, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc acceleratoare de particule pentru a zdrobi atomii şi a vedea din ce sunt formaţi. Au ajuns până la nivelul quarcilor şi aşa mai departe. Ei bine, într-o bună zi vor ajunge până la acel lucru mic ce ţine totul laolaltă şi îl vor numi: Dumnezeu. De abia acum începem să înţelegem că şi noi creăm, pe parcurs ce avansăm. Cum am văzut aievea, în timpul experienţei mele am ajuns pe un tărâm unde există un punct în care ne transmitem întreaga cunoaştere acumulată şi începem să creăm următorul fractal, următorul nivel. Avem puterea de a crea, pe măsură ce explorăm. Acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.
De la întoarcerea mea, am trăit experienţa Luminii în mod spontan şi am învăţat cum să ajung în acel spaţiu aproape oricând în timpul meditaţiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie să muriţi sau să aveţi o experienţă în preajma morţii pentru a face acest lucru. Sunteţi dotaţi pentru asta, aveţi deja tot ce vă trebuie. Corpul este cea mai minunată Făptură de Lumina din câte există. Corpul este un Univers de Lumină incredibilă. Spiritul nu ne forţează să anulăm acest corp. Nu asta se întâmplă. Nu mai încercaţi să deveniţi Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici. L-am întrebat pe Dumnezeu: “Care este cea mai bună religie de pe planetă? Care este cea corectă?” şi Dumnezeirea a spus, cu multă iubire: “Nu-mi pasă.” A fost o graţie incredibilă. Când Dumnezeirea a spus nu-mi pasă, am înţeles imediat că e treaba noastră să ne pese. Este important, pentru că noi suntem Fiinţele cărora le pasă. Contează pentru noi, iar în asta rezida importanţa. Aici avem ecuaţia energiei în spiritualitate. Dumnezeului Absolut nu îi pasă dacă eşti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezintă faţetele unui întreg. Mi-aş dori ca toate religiile să-şi dea seama de asta şi să se lase unii pe alţii în pace. Nu e vorba de sfârşitul religiilor, ci că vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare are o altă viziune. Şi toate fac parte din imaginea globală; toate sunt importante.
Am trecut dincolo, în timpul experienţei mele în preajma morţii, plin de temeri legate de deşeurile toxice, rachetele nucleare, creşterea explozivă a populaţiei şi de distrugerea pădurii amazoniene. M-am întors, iubind fiecare problemă. Iubesc deşeurile nucleare. Iubesc norul uriaş în formă de ciupercă; acesta reprezintă cea mai sfântă mandala pe care am manifestat-o până acum, ca un arhetip. El, mai mult decât orice religie şi filozofie de pe Pământ, ne-a adus împreună, dintr-o dată, la un nou nivel al conştienţei. Ştiind că am putea arunca planeta în aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizăm în cele din urmă, poate, că ne aflăm cu toţii aici, împreună. Pentru o perioadă de timp, a fost nevoie să se adune mai multe bombe. Atunci am început să spunem: nu mai vrem aşa ceva. Acum ne aflăm, de fapt, într-o lume mai sigură decât a fost ea vreodată, şi va deveni şi mai sigură. Aşa că m-am întors din experienţa mea în preajma morţii iubind deşeurile toxice, pentru că ne fac să ne apropiem unii de alţii. Aceste lucruri sunt atât de mari. După cum ar spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem soluţii de dimensiunea sufletului? DA! Tăierea pădurii amazoniene va încetini şi, în cincizeci de ani de acum încolo, vor fi mai mulţi copaci pe planetă decât au fost demult. Dacă vă ocupaţi de ecologie, faceţi-o în continuare; sunteţi acea parte din sistem care devine conştientă. Faceţi-o cu toată puterea, dar nu fiţi deprimaţi. E o parte din ceva mult mai mare.
Pământul se află în plin proces de îmblânzire. Nu va mai fi niciodată un loc atât de sălbatic cum era altădată. Vor rămâne locuri sălbatice măreţe, rezervaţii în care natura să prospere. Grădinăritul şi rezervaţiile vor constitui preocupările viitorului. Creşterea populaţiei a ajuns foarte aproape de optimul energetic care să determine o schimbare a conştienţei. Această schimbare în conştienţă va conduce la schimbări în domeniul politicii, banilor şi energiei. După ce am murit o dată, trecând prin experienţa în preajma morţii şi întorcându-mă, respect cu adevărat viaţa şi moartea. În experienţele noastre cu ADN-ul s-ar putea să fi deschis poarta unui mare secret. În curând, vom putea trăi în acest corp cât de mult vrem. După ce veţi fi trăit în jur de 150 de ani, veţi simţi intuitiv că vreţi să schimbaţi canalul. Să trăieşti o veşnicie într-un singur trup nu este la fel de creativ ca şi reîncarnarea, ca şi transferul energiei în acest vortex fantastic de energie în care ne aflăm. Vom vedea cu adevărat înţelepciunea vieţii şi morţii şi ne vom bucura de ea. După cum stau lucrurile, suntem vii dintotdeauna. Acest corp în care vă aflaţi a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un şuvoi de Viaţă care îşi are originea în Marea Explozie (Big Bang) şi chiar dincolo de ea. Acest corp dă viaţă vieţii următoare, atât ca energie densă, cât şi subtilă. Acest corp este viu deja de o veşnicie.