Colonel rus: ''nu mai credem in Dumnezeu si cu atat mai putin in existenta satanei''

 Colonelul Vladimir Vasilievici Kvachkov, membru al Direcției pentru Informații, Serviciul Secret al Armatei Ruse și Spetsnaz, Forțele Speciale Ruse, a lăsat un interviu canalului Studiya Rubezh care a făcut să sară de pe scaun jumătate din lume și care a generat controverse din partea multor guverne.

Un interviu în care colonelul analizează fiecare aspect fundamental al fenomenului coronavirusului și în care dezvăluie adevăratele obiective perturbatoare ale pandemiei, conform tezei sale. Mai jos este un extras din interviul său:

„Fenomenul coronavirus nu este pandemic. Este o operațiune strategică globală. Există o comandă și muncă a puterilor care operează din culisele lumii pentru a prelua controlul umanității! Aici este ținta coronavirusului. Avem atât de puțină credință în Dumnezeu și cu atât mai puțin în existența Satanei care este dușmanul neamului uman. Deci, obiectivul puterii financiare și sioniste din culise este reducerea populației lumii. Este ideea lor fixă. Ei cred că sunt prea mulți oameni pe lume. Ar trebui să existe o sută de milioane de oameni ca ei și un maxim de un miliard pe pământ pentru a-i servi. Abia atunci vor putea trăi din belșug pe pământ. Pentru că noi oamenii din lume suntem prea mulți pentru aceste puteri din culise. Acesta este motivul pentru care coronavirusul și criza financiară care a apărut aproape imediat, sunt indisolubile legate între ele.

Există diferențe în Constituții, aplicate sau nu, acesta este un lucru diferit. Cu toate acestea, există unele drepturi politice cu care oamenii sunt obișnuiți și cred că vor fi pentru totdeauna. Prima încercare de a scoate aceste drepturi de la oameni a avut loc pe 11 septembrie 2001. Nu mulți oameni își amintesc acest lucru, că după așa-numitul atac asupra turnurilor WTC, la Pentagonul din SUA, a fost declarat războiul global împotriva terorii … Acum au avut nevoie de o altă scuză mai mare pentru preluare controlului împotriva umanității. Așa că au inventat coronavirusul.”

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Primejdiile sa le infruntam Duhovniceste

Gabriela Naghispune:

iulie 17, 2020 la 8:57 am

PRIMEJDIILE SĂ LE ÎNFRUNTĂM DUHOVNICEŞTE

În clipele critice este nevoie întotdeauna de prezenţă de spirit şi de vitejie. În timpul ocupaţiei germane[1], italienii luau 5–6 animale, veneau pe ogorul nostru şi le încărcau cu pepeni. Odată le-am spus: „Pepenii aceştia i-am lăsat pentru sămânţă. Pe ceilalţi luaţi-i!”. Italianul ridică biciul şi-mi spune: „Îl vezi?” Atunci am luat biciul şi am început să mă uit la el… „Bone!”, îi spun. Adică: „Este bun!”. De parcă mi l-ar fi arătat ca să-i spun dacă este frumos.
Atunci s-a risipit mânia, a început să râdă şi a plecat. Îmi aduc aminte de o întâmplare, atunci cu războiul răzvrătiţilor. Odată doi militari s-au dus la o bostănărie să ceară de la proprietar să mănânce vreun pepene, vreo roşie. Şi-au lăsat puştile lor la marginea ogorului şi înaintau. Proprietarul, de îndată ce i-a văzut de departe, a luat puşca şi voia să tragă în ei. Atunci un militar apucă o roşie şi strigă: „Lasă arma, că de nu îţi arunc o grenadă!”. Iar acela a lăsat arma şi a plecat.

– Ce prezenţă de spirit şi vitejie!

– Un alt militar şi-a agăţat mantaua ceva mai departe de el, într-un păr sălbatic, întrucâtva la vedere. Peste puţin a coborât un răzvrătit din munte şi era cât pe ce să-l prindă. „Şefule, ce să fac cu acesta?”, a strigat soldatul întorcându-se spre manta. După aceea, ca şi cum şeful lui i-ar fi făcut un semn în acest sens, îi spune răzvrătitului: „Adu arma aici!”. După care i-a luat arma şi astfel l-a dezarmat.

– Dar şeful a fost mantaua, Părinte?

– Da, mantaua. Vezi, el era unul singur şi avea numai mantaua, dar l-a dezarmat pe celălalt. În felul acesta a adunat o grămadă de arme de la răzvrătiţi. E trebuinţă de vitejie. Îmi aduc aminte de un monah rus din Sfântul Munte. Atunci când hoţii au mers să-l prade, în clipa când se căţărau pe perete, a ieşit şi le-a strigat de sus: „Cu ce vreţi să vă lovesc? Cu 6 gloanţe sau cu 12?”. Atunci aceia au luat-o la fugă. Un altul, atunci când au mers hoţii la chilia sa, a luat tigaia şi se făcea că telefonează: „Da, au venit hoţii etc.!”. Aceia au crezut că anunţă poliţia şi au fugit. Altădată iarăşi, unul foarte mare la trup, ca un gigant, l-a apucat pe un cioban de gât ca să-l sugrume. Ciobanului sărmanul, i-au ieşit ochii afară din orbite de frică. Atunci acela îl întreabă: „Ce mă priveşti aşa sălbatic?”. „Mă gândesc în ce râpă să te arunc”, i-a răspuns ciobanul. Atunci celălalt s-a temut şi l-a lăsat.

De aceea spun să nu se piardă nimeni cu firea. Să-şi păstreze sângele rece şi să-i lucreze mintea. Pentru că de nu-i lucrează mintea, chiar şi dintr-o simplă prostie poate trăda. Orice s-ar întâmpla, trebuie să te rogi, să te gândeşti şi să acţionezi. Cel mai bine este ca să încerci să înfrunţi o situaţie grea într-un mod duhovnicesc. Astăzi însă lipsesc amândouă vitejiile. Nu există nici vitejie duhovnicească, care se naşte din sfinţenie şi îndrăzneală către Dumnezeu, pentru a înfrunta o greutate în mod duhovnicesc, nici vitejie firească nu există, ca să nu se înfricoşeze cineva în vreo primejdie. Trebuie ca cineva să aibă multă sfinţenie ca să frâneze un rău mare. Altfel, pe ce se va sprijini? Dacă un suflet dintr-o mânăstire are vitejie duhovnicească, vei vedea cum pe cel ce vine cu scop rău îl va înţepeni cu un picior în curte şi celălalt afară[2]. Îl va lovi în cap în mod duhovnicesc, cu Rugăciunea lui Iisus, iar nu cu pistolul. Va face puţină rugăciune, iar celălalt va rămâne acolo afară nemişcat. Va rămâne… „de strajă”! Un suflet, dacă are o stare duhovnicească bună, şi răul îl va frâna, şi lumea o va ajuta, şi în mănăstire va aduce siguranţă.
Femeile mironosiţe n-au ţinut seama de nimic, pentru că aveau o stare duhovnicească bună şi se încredinţaseră lui Hristos. Dacă n-ar fi avut acea stare duhovnicească, cui s-ar fi încredinţat ca să facă ceea ce au făcut?

În viaţa duhovnicească chiar şi cel mai fricos poate dobândi multă bărbăţie, dacă se încredinţează pe sine lui Hristos, ajutorului dumnezeiesc. Poate merge în prima linie să se lupte şi să biruiască. În timp ce sărmanii oameni care vor să facă răul, chiar de ar avea vitejie, totuşi se tem, deoarece îşi simt vinovăţia lor şi se sprijină numai pe barbaria lor. Omul lui Dumnezeu însă are puteri dumnezeieşti şi are şi dreptatea de partea lui. Vezi, un căţeluş face: „ham-ham”, iar lupul fuge, pentru că simte vinovăţie. Dumnezeu a iconomisit astfel ca lupul să se teamă de un căţeluş, deoarece acesta are drepturi în casa stăpânului său. Cu atât mai mult se teme omul care merge să facă rău unui om care are pe Hristos înlăuntrul său. De aceea să ne temem numai de Dumnezeu, iar nu de oameni, oricât de răi ar fi ei.
Frica lui Dumnezeu chiar şi pe cel mai fricos îl face viteaz.
Pe cât se uneşte cineva mai deplin cu Dumnezeu, pe atât nu se teme de nimic.

Dumnezeu va ajuta în greutăţi. Dar pentru ca Dumnezeu să dea putere dumnezeiască, trebuie ca şi omul să dea puţinul ce îl poate.

[1] În timpul celui de-al II-lea Război Mondial italienii au fost aliaţi cu germanii. În Grecia ocupaţia germană s-a manifestat mult şi prin prezenţa italienilor.

[2] Vezi Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2006.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.