In aceasta toamna, mai bine spus in luna noembrie, merg la casa parinteasca a sotiei sa curatam gradina de buruieni ca sa fie curata pentru arat.
Un consatean a priponit calul in gradina pentru ca mai era iarba pe care sa o pasca dar priponul nu l'a ajustat cum ar fi trebuit si bietul calut a deteriorat cativa pomi fructiferi. Am desfacut priponul si am dus calutul pe ulita si l'am legat de un par al gardului deoarece nu stiam al cui este. Eu mi'am vazut de treaba si timpul a trecut; de acum ma ingrijoram ca nu vine nimeni sa'l ia acasa. Si trebaluind si tot gandind al cui poate fi si cum sa fac sa aflu cine este proprietarul, merg la un vecin. Nu mai scriu toate detaliile, doar cine mai merge la tara unde au mai ramas 5-6 batrani pe o ulita stie cum este. De acum merg cu vecinul respectiv spre locul unde am legat calutul. De departe am vazut ca cineva se indrepta spre animalut si am inteles ca este proprietarul.
Si Oooooooo, Doamne Dumnezeul Meu!!! Cat de MINUNAT lucrezi TU!
Ce lectie de NEUITAT mi'ai dat Hristoase Mantuitorul meu!!!
Nu pot sa spun aici cum L'am vazut(cu ochii mintii) pe Domnul Dumnezeul meu(si stiu ca sunt semeni de'ai mei care ma inteleg).
Dupa amiaza cand am plecat, am oprit in Hoceni sa cumpar o cafea de la un magazin; ma framanta o problema legata de Asociatia care lucreaza pamantul fostilor mei socri. Am simtit, ca si in timpul framantarii pe care o aveam cu calutul, un INDEMN interior de a intreba doamna de la tejghea daca are cunostinta de seful Asociatiei; la masa de afara erau doi barbati care serveau ceva si dupa ce doamna gestionara mi'a spus ca nu ma poate ajuta, ceva ma indemna sa fac cativa pasi si sa intreb acei oameni; am ezitat initial dar pentru ca dura pana se prepara cafeaua am pornit spre acei doi barbati.
Nu aveau informatia pe care le'am cerut'o dar vad pe unul din ei ca se rasuceste pe scaun si se indreapta cu privirea spre o masina ce oprise la aproximativ 25 de metri.
''Uitati masina domnului pe care'l cautati; iata! acea doamna care a coborat este sotia sefului Asociatiei.''
Nu'mi venea sa cred ca eu doar am dorit sa aflu ba de primul consatean, ba de seful Asociatiei si Domnul Dumnezeul nostru le'a asezat pe toate intr'un FIRESC de NEFIRESC! Pentru ca nu e ''COINCIDENTA'' tot ce s'a petrecut in acea zi.
Multi nu vor intelege ceea ce scriu! Nu mai intelegem pentru ca ''lasand ratiunea sa vorbeasca, am uitat ce'nseamna poezia''; am uitat cum sa ''ascultam'' GLASUL Domnului Dumnezeu care ne vorbeste ''in noi''. Suntem prea coplicati, ne huruie o intreaga MOARA DE GANDURI in cap si nu mai ''auzim'' GLASUL Domnului Dumnezeului nostru atunci cand ''NE SOPTESTE''.
Nu pot sa scriu mai mult; doar sunt ULUIT de modul MINUNAT in care ne vorbeste si ne calauzeste Domnul Dumnezeu dar noi nu mai avem CAPACITATEA de al AUZI; si este atat de simplu si atat de aproape de noi dar noua nu ne mai place simplitatea si de aceea NU mai avem cu sa'L AUZIM si sa'L SIMTIM.
Bucuria Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos sa va umple multe zile de aici inainte.
''Iti este de ajuns HARUL MEU care este intru tine, caci puterea mea se vadeste IN SLABICIUNE''.
Cat de adevarate sunt CUVINTELE DOMNULU!!!
Caci ''cuvintele Domnului sunt cuvinte curate si mai dulci decat mierea si laptele'' !
In scoala gimnaziala, noi baetii, aveam cateodata dorinta de a ne masura intre noi forta bratului; toata lumea a auzit de skandenberg.
Nu stiu cum, am invatat, nu stiu sa va spun in ce fel, prin introvertire, prin inspiratie, nici acum nu pot sa'mi explic dar stiu ca o voce interioara parca'mi spunea sa nu ma fortez, sa las de la mine, sa nu ma opun si chiar sa nu doresc sa castig. Incetul cu incetul a trecut prin fata mea fiecare coleg; mai ramasese un baiat care era mai mare decat noi toti pentru ca acum repeta clasa dar era mai mare pentru ca asa l'a inzestrat mama natura; mai inalt decat noi toti, cu umeri lati si brate vanjoase.
Nu are rost sa scriu ........... cat de rusinat s'a simtit. Stiam ca nu eu am vri'un merit. Era ceva ce nu puteam explica; pur si simplu se intampla si gata.
Am ajuns la Scoala Teologica. Acolo aveam o sala in care erau doua mese de tenis de masa unde mergeam sa ne destindem dupa ore.
Sa nu se inteleaga ca eu nu pierdeam niciodata. Dar cand ma retrageam in fundal, cand nu mai aveam dorinta aceea egotica de a castiga atunci castigam. Castigam cand nu doream sa castig. Se implineau cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: ''... caci puterea MEA se vadeste in SLABICIUNE''.
''Cine voieste sa fie cel dintai, sa fie tuturor sluga'' !
''Cine se inalta pe sine se va smeri si cine se smereste pe sine se va inalta'' !
Dar cine mai vrea astazi sa fie smerit?
Cine mai vrea astazi sa fie cu Domnul nostru Cel SMERIT SI BLAND CU INIMA ???
Am inebunit cu totii si nu vrem sa vedem NEBUNIA ! ! !
Am ajuns sa numim binele RAU si raul BINE, lumina INTUNERIC si intunericul LUMINA, dulcele AMAR si amarul DULCE.
Dar ce ne spune Domnul Dumnezeu prin gura proorocului Isaia ? ? ?
''Vai de cei ce numesc ................ binele RAU si raul BINE, lumina INTUNERIC si intunericul LUMINA, dulcele AMAR si amarul DULCE''.
Nu mai vrem sa fim normali, modesti, firesti, etc si atunci vom fi adusi inapoi la ''matca'' prin suferinte.
Am mai scris si alta data ! ! !
Cititi Vechiul Testament; peste tot cuprinsul sau veti observa ca este strabatut de o LINIE ROSIE.
Aceasta LINIE ROSIE sunt cotropirile pe care le sufereau israelitii de la triburile vecine ori de cate ori se indepartau de la LEGEA Domnului Dumnezeu.
Ca sa vedeti asta doar cititi din cartea profetului Ieremia capitolele 21, 22, 25, 27.
Ca Domnul Dumnezeul nostru sa coboare la noi si in noi trebuie sa ne golim noi mai intai de egou. Nu vorbim de soarta lumii; ea este in mana Domnului Dumnezeu!
Vorbim de soarta noastra in parte.
Sa ne intoarcem spre putin, spre interiorul nostru si acolo sa facem curatenie. Sa lasam exteriorul! Prea ne impopotanam cu tot felul de lucruri artificiale. Nu esti deosebit daca te impopotanezi. Esti demn, vertical, darz cand lucrezi asupra interiorului si nu a exteriorului.
''Spala partea interioara a ''blidului'' si va fi curata si cea exterioara''.
Cea mai teribilă fotografie din lume: În pântece, copilașii sfinți se roagă cu mâinile împreunate să nu fie uciși prin avort
25 octombrie 2023
2 8.282
Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche era inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.
Pruncii în pântece se roagă să nu fie avortați (vedeți fotografia ecografică, unde pruncii stau cu mâinile strânse în rugăciune)
O mămică îmi scrie, mă caută la telefon. Are cancer (carcinom) la sân și e și însărcinată cu gemeni.
Un părinte din Italia i-a sfătuit să păstreze copiii cu orice preț, și să-i numească Cosma și Damian, după sfinții vindecători.
Doctorii îi spun să scoată afară minunile prin avort și să înceapă chimioterapia. “Dacă avortezi și începi chimio trăiești 4 ani, dacă nu, mai mult de un an nu mai prinzi”.
Femeia se sfârșește de plâns. O sfătuiesc să păstreze copiii că ei vor curăța cancerul. O sfătuiesc să se roage Sfântului Ioan Rusul, sfinților doctori fără de arginți Cosma si Damian și Maicii Domnului Pantanassa, izbăvitoare de cancer.
Doctorii sunt furioși. Însă femeia le-a zis: dacă mor, măcar am născut prunci nemuritori.
Are doi gemeni superbi. După o naștere prematură și foarte grea, îi botează Cosma și Damian. Cei doi bebeluși sunt foarte frumoși.
După Botez, femeia merge la analize.
Tumora e desființată. Mai e acolo doar o cicatrice de 1 mm, unde moartea își făcuse casă, ca o amintire a minunii făcute de Sfinții doctori Cosma și Damian.
Pruncii sunt îndrăgostiți de icoana Maicii Domnului Pantanassa pe care o sărută pe rând.
Nu stiu daca nu cumva datorita conservatorismului sau poate ca sunt un ciudat sau cine mai stie ce alte defecte am(si am destule si sunt constient de ele) dar parca traim o realitate ce ne tot da ghes sa facem ceva, sa schimbam ceva si acel ceva este in primul rand persoana noastra.
''Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume!''- M. Gandhi.
Usor de zis, mai greu de pus in practica dar nu imposibil! Lucrul cu noi insine ne este tuturora greu de infaptuit pentru ca ne'am obisnuit sa ne vedem pe noi insine ca fiind in regula din toate punctele de vedere iar pe ceilalti plini de defecte si greseli. Asta este doar o aparenta; de fapt celalalt nu este nimic altceva decat o OGLINDA pentru noi.
Ne este greu sa vedem aceasta realitate ptr ca ne DOARE; ne doare sa vedem ca fratele meu imi arata ca sunt vulgar. Da! Vulgaritatea lui ami arata vulgaritatea mea dar pe care eu nu o vad ptr ca este ascunsa de ochii lumii si o tin in minte. Asa ma vad pe mine ca avand un vocabular ALES dar el este ALES doar cand port un dialog cu cel de langa mine. Ori fratele meu, aproapele meu, imi arata ce sunt eu in esenta mea, in farama mea ce'a mai intima. VULGAR ! ! !
Asta nu vrem noi sa vedem, esenta noastra, uraciunea din profunzimile fiintei noastre! Asta ne SPERIE ptr ca este ALTCEVA decat ceea ce proiectam noi in afara noastra!
Ce este de facut?
Sa ne cerem iertare fata de aproapele nostru pentru ca l'am invinuit pe nedrept si in acelasi timp sa'i multumim pentru ca ne da posibilitatea sa ne OGLINDIM in FIINTA lui!
Cere'ti iertare fratele meu fata de aproapele tau cand mergi pe langa el pe strada! Nu trebuie sa te opresti si sa'i cazi in genunchi!
Fa aceasta inauntrul fiintei tale! In sinele tau, in gandul tau si GANDUL tau cu toata energia lui va atinge GANDUL lui si asa se va face PACE intre noi si ''pe PAMANT PACE, intre oameni bunavoire''! Crede'ti in forta gandului vostru! Credeti ca noi comunicam FIINTIAL, ENERGETIC!
Suntem intr'un OCEAN de energie! Asa cum mamiferele marine se misca prin ocean cu ajutorul inotatoarelor, asa cum pasarile cerului inainteaza prin OCEANUL ATMOSFERIC, asa ne miscam si noi in acest OCEAN DE ENERGIE!
Suntem interconectati pana in strafundurile fiintei noastre! Tot ceea ce gandim despre cineva se rasfrange asupra noastra; fie ca este bun sau invers! Parca este prea mult din partea ADVERSA!
Nu v'ati saturat sa va luptati mereu? Nu ati obosit de atata incordare? Haideti sa luati cate o pauza si va incercati si altceva. Poate ca o fi si ceva bun in tot ceea ce zic si cei pe care nu vrem sa'i ascultam! Sa nu condamnam pe nimeni pana nu vedem ce are de zis.
Sfantul Porfirie Kavsokalivitul da marturie ca gandul este ENERGIE ! ! !
Stiinta da marturie ca gandul este ENERGIE!
Chiar putem sa negam si pe unii si pe altii ? ? ?
Cere fratele meu iertare in gand fratelui tau cand treci pe langa el!
Fa aceasta in camara ta de rugaciune!
Spune cu timp si fara timp: ''Imi pare rau, iarta'ma!
Sa fie aceasta zicere ca inspiratia si expiratia!
Haideti fratilor sa aducem ''pacea si bunavoirea intre oameni''!
Nu stiu cum sa incep acest articol dar voi scrie asa cum ma va indruma Bunul Dumnezeu!
Poate multi cred ca tot ce se intampla in lume este alandala, asa o, harababura, cum ne tot baga in cap asa zisii oameni de stiinta( - ma refer la cei ca NASA, ESA, ETC -); respect stiinta veritabila dar detest pe unii care cred ca stau pe o bila ce se roteste cu o viteza ce o depaseste pe cea a sunetului.
Nu este nici un HAOS in toata CREATIA Tatalui Atotputernic, Atottiitor, Atotstiutor si Atotguvernator. Haos este doar in capul celor care s'au LEPADAT de Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant! Astia voit ne baga in cap ca totul a aparut din haos ca sa nauceasca pe bietul om si sa'l manipuleze cum vor ei.
Tot ceea ce se intampla pe aceasta lume este cu purtarea de grija a Tatalui Ceresc! Chiar daca pe noi ne surprind calamitatile, razboaiele, etc, toate sunt cu ingaduinta Bunului Dumnezeu!
Aceste nenorociri sunt pedepse pentru greselile noastre si cei batrani stiau aceste intelesuri.
Astazi am schimbat intelesul vechilor cuvinte si asa in loc sa vedem URGIA lui Dumnezeu noi zicem CALAMITATE.
In tot Vechiul Testament, cand poporul ales se abatea de la CALEA DOMNULUI apareau profeti care ai mustra si le cerea sa se intoarca de la faradelegi la fapte PLACUTE Domnului.
Un astfel de profet a fost Ieremia care cu timp si fara timp a inceput sa mustre poporul ptr greselile lui si ai ruga sa se intoarca la fapte placute inaintea Domnului Dumnezeu ca sa nu vina urgia divina peste ei. Bineinteles ca imediat a fost ridicularizat si batjocorit de catre preotii aflati la curtea regelui care ptr privilegiile lor al sfatuiau pe rege sa mearga impotriva lui Nabucodonosor caci li s'a vestit lor ca va avea izbanda si'l va birui in lupta.
Acum stim cu totii care erau profeti falsi si care era PROFET ADEVARAT!
Ieremia a fost numit ''omul lui Nabucodonosor'', ''tradator'', etc,etc!!! Puteti vedea si astazi acelasi lucru! Nu sustii naratiunea oficiala, esti putinist!
Putini sunt cei care spun ca toate ni se intampla ptr ca acceptam legi impotriva firii impuse de acest NOU BABILON numit UE!
Ne da lectii de curaj si de morala un Erdogan care nu este crestin si care spune ca ''familia traditionala'' este SFANTA si ca nu va accepta LGTB!
Deschide'ti frati crestini Sfanta Scriptura si cititi cu ochii vostri la Ieremia proorocul in capitolul 25 versetul 9 cum Domnul Dumnezeu al numeste pe cel ce a venit cu oaste sa cucereasca Ierusalimul, ''robul Meu'' ! ! !
Da ! Da ! Da!
Bunul Dumnezeu intodeauna a pedepsit un popor prin alt popor! La versetul 11 din acelasi capitol Domnul Dumnezeu spune si cati ani va dura robia in Babilon:
''Toata tara aceasta va fi pustiita si jefuita; popoarele acestea vor sluji regelui Babilonului saptezeci de ani''.
Nu putem noi intelege judecatile Bunului Dumnezeu. Ceea ce putem este sa ne smerim inaintea Bunatatii Dumnezeiesti si sa ne indreptam calea.
Asa cum Bunul si Multmilostivul Dumnezeu S'a indurat de cetatea Ninive asa se poate indura si de noi daca vom face pocainta ca si ninivitenii. Orice rugaciune cat o fi de mica este FOARTE IMPORTANTA! Orice bine cat o fi el de mic nu trece neobservat de Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
Sa multumim fratilor pentru toate bunatatile cu care ne'a binecuvantata Scumpul si Bunul nostru Mantuitor! Sa nu fim crestini care DOAR CEREM ci si crestini care MULTUMIM!
Tie Doamne ati MULTUMIM pentru toate bunatatile CERESTI SI PAMANTESTI in vecii vecilor!
„De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie; și aceluia plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.
Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru; și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.
„Robul lui Dumnezeu, foloseste Adevărul ca să facă mărturisire, ucenicul satanei se folosește de Adevăr pentru a minți și mai mult.
Pe robul lui Dumnezeu, păcatul îl mânie și-l doare, știe că el însuși e plin de păcate, dar asta nu-l împiedică să se ridice impotriva pacatului si curviei spirituale, trădării și lașității de a mărturisi.
Ucenicul satanei caută scuză păcatului, în numele toleranței față de păcătos. Folosește mila creștină și dragostea pentru a promova decadența, înlocuind libertatea cu libertinajul. Transformă orice virtute crestina în "casă de toleranță".
Robul lui Dumnezeu își moare moartea sa de Mucenic, într-un fel sau într-altul, tăcut, stingher ori în văzul lumii, ucis, executat, condamnat, proscris ori în singurătate monahală ori pur și simplu discret, în familie, în timp ce ucenicul satanei ajunge la masa lui Irod, unde se lnfruptă din dulcegăriile și privilegiile vremii.
Robul lui Dumnezeu simte o chemare continua a sufletului catre Cele Sfinte, pe el Biserica il odihneste, se misca liber înlauntrul ei, precum copiii când se joacă prin grădina casei părintesti.
Ucenicul satanei intră in Biserica și are un scop ocult. El este trimis ori de anumite structuri ori de anumite loje ori de satana insusi. Are diploma in Teologie. Are studii comparative. Are în mâna sa MĂRGĂRITARELE Ortodoxiei si le-a transformat in pumnale tăioase pe care le va folosi sa spintece adevărata dogmă, propovaduind erezii si lepadari in numele unui iubirism absurd.
Robul lui Dumnezeu nu are pretenția erudiției, știe că nu le știe pe toate, vorbește în cuvinte simple și nu face paradă nici de idei, nici de neologisme.
Ucenicul satanei:
1. are cuvinte meșteșugite, termeni necunoscuți, nu prea poți să-l citesti, are mesaj alambicat, după ce-l citești sau auzi, te simți greoi, confuz și prost, la el, adevărul e întotdeauna undeva la mijloc.
2. împacă pe deplin și capra și varza. Pe Dumnezeu și pe mamona. Scrie cu peniță de aur, dar vorbeste despre simplitate.
3. propovăduiește modestia, dar sare ca ars dacă-i ataci erudiția,
4. scrie despre Hristos, dar contrazice Cuvântul Său.
5. vorbește despre tradiție, dar laudă progresismul neo-marxist.
6. dă citate din Biblie și din Sfinții Părinți, dar laudă Occidentul din ce în ce mai decadent și progresist.
7. pare că apără Biserica, dar evită orice subiect pe marginea toleranței Sodomei.
8. vorbește de suflet, dar nu crede că diavolul există ori că duhurile necurate il lupta pe om pentru suflet.
9. ucenicul satanei are doctorat în Occident, a văzut distrugerea morală de acolo, dar îi considera pe români inferiori occidentului și continua a slăvi "civilizația contemporană din Vest".
10. daca începi să-i spui de ecumenismul eretic, ucenicul satanei începe să-l laude pe Papă, dar jură că apără Ortodoxia.
11. e jovial și binevoitor, zâmbește și are o voce calmă, mieroasă și calda, și, cu zâmbetul pe buze, îți spune că Biserica Ortodoxă are nevoie de "reformă și de adaptare la noile timpuri", pomenind "provocările secolului 21".
12. ucenicul satanei laudă mai mult știința decât pe Dumnezeu de la Care nu mai așteaptă miracole. De altfel, dacă ai sta cu el la masă, în cercul său privat, ți-ar spune că de fapt orice minune are o explicație știintifică și ca de fapt, multe chestiuni din Biblie au fost scrise în felul și pentru nivelul intelectual al poporului la acea vreme, dar că ar fi timpul să mai schimbăm pe ici pe colo din "metafore".
13. ucenicul satanei e promovat de mulți alți intelectuali-teologi și trăiește în armonie absolută cu statul, are un discurs corect politic si nu discută despre sufletul ortodox al poporului, ci despre "integrarea europeană" și despre apartenența la valorile vestice, dar nu spune nimic despre mânăstirile goale din Europa de Vest ori despre Bisericile transformate în cluburi de noapte ori despre eșecul moral al tineretului occidental.
14. în privat, ucenicul satanei abordează deschis subiecte "tabu" "admițând" că suntem prea mulți oameni pe planetă, că bătrânii sunt o povară, că unii oameni nu ar trebui să se nască ori că unele "loje" sunt de fapt bune și că nu ne vor răul.
15. ucenicul satanei are grup pe FB, e administrator ori moderator la grupuri de discuții intelectuale tolerante și progresiste, iubiriste și integratoare. Laudă orice "contribuție" eretică, dar condamnă ferm orice luare de atitudine mai intransigentă. Ei vorbesc mult despre funcția socială și psihologică a Sfintei Liturghii și mai puțin despre Sfintele Taine, Energiile Necreate și Hristos Euharistic.
Luați aminte la această simptomatologie, căci îi veți vedea pe ucenicii satanei îndemnandu-vă să luați oferta necurăției.
Oare nu v-ați lămurit că satana va face în așa fel încât și-n biserici să se poată intra doar pe bază de pecete?”, scrie, între altele,un creștin pe Facebook, într-o frescă realistă a vremurilor de azi din România.
De ceva timp, vrei nu vrei, auzi cum soldatii ucrainieni urmaresc inamicul folosind drone pe care le ghideaza de pe telefoane, tablete, etc. Pentru cei ce au urechi de auzit, astfel de afirmatii starnesc intrebari mari cat CASA! Si nu este singurul exemplu.
Cum se face ca avem mai mult de 30 000 de sateliti ce zboara in jurul unui bolovan care se invarte si el cu 100 000 de km pe ora dar cand este vorba de semnal la telefon nu gasesti semnal in anumite zone de cand au aparut aceste dispozitive. Stiu ca aveti fiecare dintre voi astfel de experiente.
Daca semnalul vine din SPATIU, de ce este nevoie de ANTENE din 5 in 5 km? Daca tot suntem asa tehnologizati de ce astia de pe front ridica niste jucarii numite drone si le ghideaza de pe telefoane si tablete? De ce nu pozitioneaza asa numitul de ei ''satelit geostationar'' si sa vada imagini in direct 24 de ore din 24?
De ce mai ridica avioanele alea RADAR ce au sosit pe aeroportul Otopeni si care au costuri exorbitante de functionare si intretinere cand este asa SIMPLU dupa cum spun ei si economicos sa ne trimita imagini din satELIT?
Oare este asa de greu sa vezi ATA alba din toata cusatura lor?
Cat de actual este cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos: ''Ochi au si nu vad, urechi au si nu aud?''
Ca sa va treziti din ''umbra mortii'' in care ne'au scufundat cu buna stiinta, lasati pentru cateva minute deoparte gandul care l'am avut si eu si altii si dati o sansa si unei alte pareri in legatura cu locul in care traim; este intoarcerea la TATAL CERESC, FACATORUL CERULUI SI AL PAMANTULUI ! ! !
Părinți, de fărădelegile noastre și de îndată ne va smeri cugetul că oamenii ne laudă pentru că nu ne cunosc în toată jalnica noastră stare sufletească. Atunci apare chiar simțământul
mântuitor că nu merităm laude, ci mustrări, pedepse și rușine, împreună cu gândul la Înfricoșata Judecată a lui Dumnezeu, când se vor descoperi toate faptele noastre tainice și se vor osândi toate păcatele noastre pline de rușine. Frica lui Dumnezeu este cel mai puternic vrăjmaș al slavei deșarte. Dacă, însă, slava deșartă se naște în noi nu în urma laudelor venite din afară, ci țâșnește singură din străfundurile stricatei noastre inimi și ne șoptește cu glasul ei lingușitor: „Vezi cât de deștept ai fost? Vezi cât de bun te-ai arătat a fi? Vezi cât de înțelept te-ai dovedit?,” atunci, după sfatul Sfântului Episcop Theofan Zăvorâtul, trebuie de îndată să începem lupta împotriva simțământului slavei deșarte răsărit în sufletul nostru. „Luptați-vă și veți birui! spune el. Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l faceți este să înțelegeți și să simțiți că gândul acesta (adică slava deșartă) este vrăjmaș (al sufletului). De aceea, numaidecât ce acesta se ivește, alergați și chemați această înțelegere și acest simțământ. Sufletul, negreșit, va încerca ură față de acest gând și această ură îl va îndepărta. Simțământul de ură față de slava deșartă poate fi asemuit cu o lovitură dată cuiva în piept. Cel lovit cu putere în piept va cădea la pământ; așa și gândul, biruit de ură, aleargă afară din suflet.” Pe lângă aceasta, înțelegerea limpede a ceea ce suntem de fapt, a cât de puțin am făcut și a cât de mult ne-a mai rămas de făcut, ne poate smeri și ne poate aduce trezvia. „Dacă vei face ceva bun, ne sfătuiește Sfântul Dimitrie al Rostovului, ferește-te de lauda de sine! Căci de te vei lauda, vei pierde degrabă, din pricina slavei deșarte, tot ceea ce ai agonisit prin truda ta, iar harul lui Dumnezeu te va părăsi. Căci din laudă se naște înălțarea de sine, din aceasta – căderea, iar din cădere – despărțirea de Dumnezeu.” De aceea, este chiar mai bine să nu faci nimic vrednic de laudă pe pământ, decât, săvârșind ceva, să te înalți. „Mai bun este înaintea lui Dumnezeu un păcătos smerit decât un drept mândru.”
*** „Duhul mândriei contrazice întotdeauna și nu vrea să primească învățătură de la nimeni. El este tiranic, foarte iubitor de sine și crâncen. Cel mândru ar vrea mai degrabă să i se ia viața decât să fie dat în vileag și umilit. El dorește să conducă, și să fie în competiție. Vrea să fie asemenea lui Dumnezeu. „Chiparosul nu-și pleacă ramurile ca să se întindă pe pământ. Nici monahul cu inima mândră, ca să facă ascultare,” spune Sfântul Ioan Scărarul. Cel mândru nu va recunoaște niciodată că este vinovat de ceva. Un bătrân foarte cunoscător îl povățuia duhovnicește pe un frate ce se trufea la spovedanie. Iar acesta, orb fiind cu duhul, i-a zis: „Iartă-mă, părinte, dar nu sunt mândru.” Auzind acestea, preaînțeleptul bătrân îi răspunse: „Și ce altă dovadă mai vădită a patimii acesteia mai vrei, fiule, decât cuvântul ce l-ai spus: nu sunt mândru?” Neamul omenesc cel căzut al veacului acestuia nu vrea să recunoască mândria ca păcat, ci o socotește a fi o virtute. Atât de mult a încurcat omul înțelesul cuvintelor, încât nu batjocorește satanica mândrie, ci smerenia. El socotește a fi un lucru firesc atunci când cineva dă dovadă de mândrie. A fi mândru se impune ca o datorie și ca o pricină de laudă. Orice om, astăzi, trebuie să aibă ca țel propria sa demnitate, să-și păstreze cinstea, să-și apere propria persoană. Dar dincolo de toate aceste cuvinte – cinste, vrednicie, ambiție, se ascunde nebuneasca mândrie. Vădiți-l pe acest „cavaler” al „nobilului” orgoliu în păcatele sale! Nu va putea îndura o astfel de jignire cu smerenie Creștină, ci de îndată se va înfuria și va clocoti. Și în văpaia „nobilei sale mânii” va străluci chipul mândriei lui satanice. Dacă mândria este o calitate morală atât de înaltă, de ce Iisus Hristos nu spune nicăieri: „Fiți mândri asemenea Mie! Apărați-vă cinstea!,” ci poruncește tocmai dimpotrivă: „Învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima,” /Mt. 11:29/ „ci de te va lovi cineva preste obrazul drept, întoarce lui și pre celălalt.” /Mt. 5:39/ Nu, mândria este întuneric, iar întunericul nu are părtășie cu lumina! După cuvintele de Dumnezeu înțelepțitului Sfânt Ioan Scărarul, cel mândru nu are nevoie să fie ispitit de diavol, „căci el s’a făcut sieși și diavol, și vrăjmaș.” Precum iubește diavolul aurul, așa și cel mândru își apără patima ce se ascunde înlăuntrul lui. Acesta nu rabdă, cum am spus, nici o mustrare. Iar după cuvintele Sfântului Ioan Scărarul „cel ce alungă mustrarea își arată dragostea pentru păcat.” Pentru aceasta omul mândru de astăzi a ajuns la o cădere atât de adâncă, din pricina faptului că prin „nobila sa mândrie” a alungat orice îndrumare și a ascuns în spatele cinstei sale toate necurățiile! „Al celor înalți lucru este a suferi cu vitejie și cu bucurie ocărârile,” spune același sfânt părinte. Cei mândri sunt neliniștiți, au duhul pornit într’o stare războinică. Dacă totul se desfășoară în favoarea lor, ei se înalță până la ceruri. Însă dacă se abate asupra lor vreun necaz, cârtesc groaznic și îi învinovățesc pe toți. Dacă li se întâmplă vreo nenorocire se pornesc chiar a-L huli pe Dumnezeu. Cel mândru este antihrist, luptă împotriva lui Dumnezeu. Începe cu „nevinovata” slavă deșartă și poate ajunge la deplina îndrăcire. Sfântul Avvă Dorothei ne istorisește despre un frate de mănăstire din vremea sa, care, apucând pe calea mândriei, și-a sfârșit viața nebun. La început se mândrea înaintea celor asemenea lui, iar când ceilalți frați aduceau laudă altcuiva înaintea lui, el îl defăima și spunea: „Cine este acesta? Eu nu cunosc decât pe Avva Macarie.” După o vreme însă, a început să osândească și pe sfântul Macarie: „Cine este Macarie? Nu știu decât pe Sfântul Vasile și pe Sfântul Grigorie.” Dar monahul cel mândru nu s’a oprit aici. Nu după multă vreme, el a început să grăiască de rău în inima sa și pe acești mari sfinți și să socotească ca îndreptători duhovnicești numai pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Avva Dorothei, văzând cum crește mândria în acest frate, i-a spus acestuia: „Frate, în curând vei defăima și pe aceștia.” Și întocmai, așa s’a și întâmplat. Fratele cel mândru a început să spună: „Și cine sunt Petru și Pavel? Nu sunt nici aceștia nimic, afară de Sfânta Treime.” În cele din urmă s’a mândrit și asupra lui Dumnezeu – și așa s’a îndrăcit. Adevărat grăiește Sfântul Ioan Scărarul, când spune că „mândria este lepădare de Dumnezeu, aflătură a dracilor, defăimare a oamenilor, maică a osândirii, strănepoată a laudelor, a ieșirii din minte înaintemergătoare, de căderi pricinuitoare, pricină a epilepsiei, izvor al mâniei, […] pricinuitoare a nemilostivirii, […] amară luătoare de seamă, judecător fără de omenie, împotrivă luptătoare lui Dumnezeu, rădăcină a hulei.”
***
„Orice cădere, după mărturia Sfinților Părinți, este prevestită de mândrie. Și Cuvântul lui Dumnezeu ne spune limpede: „Înainte de surpare povățuiește semeția, și înaintea căderii, gândirea cea rea.” /Pil. 16:18/ Știind aceasta, binecinstitorul popor ortodox Bulgar a izvodit, în duhul Scripturii, zicala: „Cel ce sare foarte sus, cade foarte rău.” Pedeapsa ce se abate asupra celui mândru este prăbușirea lui. Mândria se poate strecura și în viața duhovnicească înaltă a creștinului și să nimicească toate lucrurile lui bune și înaltele virtuți dobândite. Aceasta se vede limpede din următoarea pildă. „În veacul al IX-lea, scaunul episcopal din Edessa era ocupat de marele bineplăcut lui Dumnezeu Sfântul Theodor. În apropierea orașului se nevoia în vremea aceea un stâlpnic minunat, pe nume Theodosie. Acesta era om duhovnicesc, iar pentru înaltele sale nevoințe monahicești primise de la Dumnezeu darul înainte vederii. Episcopul Edessei îl cerceta adesea pe stâlpnic, pentru a avea cu acesta convorbiri duhovnicești. Odată, Sfântul Theodor îl întrebă: „Duhovnicescule părinte, câți ani ai de când viețuiești pe acest stâlp? Și, care este lucrul pustnicirii tale, să nu ascunzi de mine, pentru Domnul?” Iar bătrânul, suspinând din adâncul inimii și de lacrimi cuprinzându-se, i-a răspuns: „Pentru certarea Domnului, îți voiu arăta ție, însă tu să nu spui nimănui, până ce Domnul mă va slobozi pe mine din viața aceasta. Eu, în zilele tinerețelor mele, lepădându-mă de lume, împreună cu fratele meu cel mai mare, slujind în mănăstire ca la trei ani, am dorit să fim la liniște. Și, cu sfatul duhovnicescului nostru părinte, am ieșit la pustietate și am aflat peșteri, nu departe unul de altul, și acolo pustniceam, numai cu verdețuri hrănindu-ne, iar sâmbăta și Duminica, împreună ne rugam și din verdețuri, la un loc, gustam, și iarăși ne despărțeam. Însă îngerii lui Dumnezeu ne mângâiau pe noi. Iar într’o zi, umblând prin pustie, osebiți unul de altul, și adunându-ne verdețuri, am văzut pe fratele meu stând în uimire și cu semnul Crucii însemnându-se pe sine, apoi sărind locul acela, fugind și intrând în peștera sa. Iar eu, mirându-mă de săritura și fuga lui cea iute, m’am dus la acel loc să cunosc ce rău a văzut fratele meu, de a fugit. Și am văzut o grămadă de aur vărsată și, făcând rugăciune și dezbrăcându-mi mantia, am luat aurul și abia l-am dus pe el în peștera mea, dar fratelui meu nu i-am spus. Apoi, m’am dus în cetate și am cumpărat o casă bună și am zidit biserică și am făcut mânăstire și am adunat patruzeci de călugări și casă de îngrijire a bolnavilor am făcut. După aceea, aflând un bun gospodar, l-am pus pe el egumen și am dat toate în mâinile lui și ca la o mie de galbeni, iar o mie am împărțit-o săracilor și nu mi-am lăsat mie nici un galben. Deci, lăsând pace egumenului și sărutând pe frați, m’am dus în pustie să caut pe fratele meu. Dar mi-a venit mie un gând de mândrie că, adică, fratele meu n’a putut să gospodărească bine bogăția ce o aflase, iar eu lucru bineprimit la Dumnezeu am făcut. Și văzând peștera fratelui meu, mă tulburam cu gândurile mândriei, socotindu-mă pe mine mai bun decât dânsul. Și iată a venit la mine îngerul cel ce umbla împreună cu mine de la început și, căutând la mine cu ochi mânios, mi-a zis: „Pentru ce te mândrești? Îți spun ție, că toată osteneala ta, de atâta vreme, la zidirea bisericii și a mânăstirii și la toate cele câte le-ai făcut, nu se aseamănă cu săritura fratelui tău, când a sărit pe deasupra grămezii celei de aur pe care o aflase. Că nu peste aur a sărit, ci peste prăpastia bogatului, din Evanghelie, a sărit, /Lc. 16:26/ ca și Lazăr cel sărac, și a venit ușor la locul unde ședea Avraam. El s’a sârguit să placă lui Dumnezeu, iar tu oamenilor. Drept aceea fără de asemănare mai înalt decât tine este, iar tu nicidecum nu vei ajunge la locul lui, măcar că te crezi adevărat pustnic. Ci, iată, nu vei vedea fața lui în toată viața ta, nici împreună-petrecerea cu mine nu o vei dobândi, până ce vei îmblânzi pe Dumnezeu cu multe lacrămi și cu sfărâmare de inimă, și atunci mă vei vedea pe mine și te vei mângâia.” Acestea zicându-mi, s’a făcut nevăzut de la ochii mei. Iar eu, sârguindu-mă, am ajuns la peștera fratelui meu, însă n’am putut să-l vad pe el și am strigat, tânguindu-mă și smerindu-mă, până ce n’am mai putut plânge. Deci, șapte săptămâni am plâns în pustia aceea, rugând pe sfântul înger ca să se milostivească spre suspinarea și plânsul meu. Iar întru a șaptea zi a săptămânii a șaptea, mi-a venit un glas, zicându-mi: „Se cade ție să mergi în cetatea Edessei și să te sui pe stâlpul cel aproape de biserica Sfântului Gheorghe și acolo să te pocăiești, până ce se va milostivi spre tine Domnul.” Și plângând, am venit patruzeci de zile până aici și pe acest stâlp suindu-mă, m’am liniștit. Și vreme de patruzeci și nouă de ani stând aici, cu multe gânduri m’am luptat, iar în anul al cincizecilea, spre seară târziu, într’o sâmbătă, o lumină dulce mi-a strălucit în inimă și mi-a gonit întunerecul cel pătimaș, apoi toată noaptea cu lacrămi am privegheat. Iar în ceasul al treilea din zi, Duminica fiind, s’a făcut glas către mine de la înger: „Pace ție și mântuire!” Iar eu, mângâiat cu inima, am căzut cu lacrimi, zicând: „Pentru ce m’ai lepădat de la fața ta și de fratele meu m’ai despărțit? Și iată zac, de multe ispite fiind cuprins.” Iar îngerul, apucându-mă de mână, m’a ridicat pe mine și mi-a zis: „Pentru gândul tău, m’am depărtat de la ochii tăi, de vreme ce ai defăimat pe fratele tău, dar nu te-am părăsit, păzindu-te pe tine, precum mi-a poruncit mie Dumnezeu. Iar, acum, că te-ai smerit, Și-a adus aminte de tine Dumnezeu și mi-a poruncit mie ca să fiu cu tine și în veacul acesta și în cel viitor. Încă, iată, ți-a dăruit ție Dumnezeu un dar, ca să vezi pe cei drepți și pe cei păcătoși. Viu este și fratele tău, dar numai în veacul cel de acolo te vei vedea cu dânsul.” Auzind acestea, Episcopul Edessei a dat slavă lui Dumnezeu, Care cu înțelepciune îi izbăvește pe robii Săi din tot păcatul.” Din această pildă grăitoare, luată din Viețile Sfinților, se vede limpede cât de păgubitoare este mândria. Ea este ucigătoare a vieții duhovnicești. Tot ea împiedică harul lui Dumnezeu să se pogoare asupra noastră. Căci după graiurile Cuvântului lui Dumnezeu: „Dumnezeu celor mândri le stă împrotivă, iar celor smeriți dă har.” /I Pet. 5:5/ Mândria îndepărtează harul de la cei ce o primesc. Ea este beznă duhovnicească. Lumina învățăturii lui Hristos nu poate avea nici o părtășie cu ea. Așa precum lumina și întunericul nu pot fi împreună în același loc, tot astfel nici harul și mândria nu pot viețui împreună în aceeași inimă. Legile omenești nu pedepsesc mândria, dar legea lui Dumnezeu o face, căci este potrivnică lui Dumnezeu și dă naștere tuturor necazurilor. Nici unui om nu îi stă în putință să îi îndrepteze pe cei mândri. Pe aceștia numai Dumnezeu îi poate înțelepți și supune, deoarece cel mândru nu primește nimic de la semenii lui, oamenii. Cele mai bune leacuri împotriva mândriei sunt necazurile și suferințele în viață, pe care Dumnezeu le îngăduie spre binele nostru. Astfel de încercări sunt bolile îngrozitoare, ruina neașteptată, moartea unuia dintre cei apropiați și altele. Bineînțeles, aceste însemnate leacuri nu lucrează ca prin farmec. Ele pot fie să tămăduiască, fie să otrăvească. De fapt, numai de voia slobodă a omului ține felul în care le va folosi. Dacă nu va cârti și nu va începe să hulească pe Dumnezeu, dacă va înțelege că din pricina mândriei lui și a multelor sale păcate, după vrednicie i-au fost trimise din ceruri suferințele, el se va tămădui sufletește. Fericiți cei ce în necazurile lumești văd mila lui Dumnezeu față de ei! Pe ei, Dumnezeu degrabă îi va tămădui. Dar vai celor care, în ciuda a toate, rămân mândri. Ei sunt pierduți fără putință de scăpare! Iar pentru că necazurile lumești s’au arătat a fi neputincioase în a-i înțelepți, muncile veșnice ale iadului îi vor îmblânzi în lumea de dincolo. Dar atunci totul va fi prea târziu și în zadar!…”
Sursa: Arhimandritul Serafim Alexiev, Extrase din „Viața duhovnicească a creștinului ortodox”
