Preluat de pe pagina de facebook a lui Adrian Vutan:
https://www.facebook.com/profile.php?id=61591413750764
Toate civilizațiile antice erau efectiv obsedate de astronomie, iar cunoștințele lor erau extrem de avansate.
Ei puteau prezice foarte precis orice eclipsă (de Soare sau de Lună), folosindu-se de un tipar ciclic extrem de complex și precis.
Astăzi, acest tipar este cunoscut sub numele de „Ciclul Saros” și este folosit inclusiv de NASA:
„Specialiștii de la NASA (cum a fost celebrul astronom Fred Espenak, supranumit «Mr. Eclipse») au publicat lucrări monumentale, precum Five Millennium Catalog of Solar Eclipses, în care folosesc seriile Saros pentru a cartografia și numerota toate eclipsele de Soare și de Lună pe o perioadă de 5.000 de ani (din anul 2000 î.e.n. până în anul 3000 e.n.).”
Sursa:
NASA — Catalog of Solar Eclipses of Saros 132
Dar de unde a apărut și cine a descoperit acest tipar?
Conceptul matematic și observațional care stă la baza a ceea ce numim astăzi ciclul Saros a apărut în Mesopotamia antică, fiind documentat ca fiind utilizat pentru prima dată de astronomii caldeeni (neo-babilonieni) în a doua jumătate a primului mileniu î.e.n. (în jurul secolelor VI–V î.e.n.).
Citat / document istoric:
„Cea mai veche înregistrare istorică descoperită a acestui ciclu de eclipse aparține astronomilor caldeeni (neo-babilonieni) din ultimele secole î.e.n.”
(Enciclopedii de istorie a astronomiei și portaluri de arhivă NASA)
Ei bine, și babilonienii l-au preluat de undeva, dar despre asta am să vă povestesc în altă postare.
Ciclul Saros reprezintă o perioadă de timp regulată, egală cu 18 ani, 11 zile și aproximativ 8 ore (sau 6.585,32 zile). Această perioadă coincide cu formarea unei eclipse de Soare.
Iar după apariția unei eclipse, următoarea eclipsă din aceeași serie se produce cu umbra deplasată aproximativ 120° spre vest pe suprafața Pământului.
Pentru a vedea o eclipsă de Soare în exact aceeași regiune, anticii trebuiau să aștepte 3 cicluri Saros (54 de ani și 34 de zile), când cele 8 ore se adunau într-o zi completă, iar umbra cădea din nou peste țara lor.
O serie Saros are un „ciclu de viață” bine definit, care se întinde pe parcursul a 1.200–1.500 de ani.
O serie solară individuală conține, de regulă, între 69 și 87 de eclipse în total.
În orice moment istoric dat, există simultan aproximativ 39–42 de serii Saros solare active, dintre care în jur de 25–26 produc eclipse centrale (vizibile ca totale sau inelare).
„Pentru a studia trecutul și viitorul îndepărtat, astronomii (precum cei de la NASA) folosesc cataloage care acoperă o perioadă de 5.000 de ani. În aceste cronologii ample, seriile sunt numerotate secvențial: de exemplu, catalogul oficial pentru eclipsele de Soare cuprinde serii numerotate de la -33 până la 190 (în total, peste 220 de serii distincte care au marcat sau vor marca istoria Terrei).”
Sursa:
Saros (astronomie) — Wikipedia
Fiecare serie are un număr de identificare propriu (cum ar fi celebra Saros 145, din care a făcut parte eclipsa totală din 11 august 1999).
În antichitate, aceste fenomene aveau o importanță deosebită și aveau implicații spirituale majore.
Prin urmare, orice civilizație antică era extrem de preocupată de eclipse. Cei mai capabili și talentați savanți se ocupau de studiul acestora. În multe cazuri, aceștia aveau și funcția de preoți. Însă nu trebuie să ne gândim la preoți așa cum îi vedem în prezent, ci la oameni cu capacități intelectuale extrem de ridicate, care dețineau vaste cunoștințe în domeniul științelor exacte — cum ar fi aritmetica, geometria și astronomia —, dar și în cel al științelor mistice sau metafizice.
În China antică, spre exemplu, dacă astronomii greșeau calculele și ratau prezicerea unei eclipse, plăteau cu viața pentru asta.
Un astfel de eveniment este consemnat în Shujing (sau Shu Ching — „Cartea Documentelor” ori „Cartea Istoriei”), o colecție antică de texte chineze compilată mai târziu de Confucius. Fragmentul specific se găsește în secțiunea numită „Prorogarea lui Yin” (The Punitive Expedition of Yin).
Citatul din textul antic chinez Shujing:
„Soarele și Luna nu s-au întâlnit în mod armonios în [secțiunea cerului numită] Fang. Orbii au bătut tobele; oficialii mai mici s-au grăbit, iar poporul a alergat în panică. Hsi și Ho și-au abandonat îndatoririle funcției lor și s-au dedat desfrâului în orașele lor… Legile vechi prevăd clar: «Cel care devansează timpul stabilit de calendar va fi executat fără milă; cel care rămâne în urma timpului stabilit va fi executat fără milă».”
Astfel, cei doi astrologi regali, Hsi și Ho, în urma unei beții, au ratat prezicerea eclipsei și au sfârșit executați public.
Acum că aveți o idee despre cum se prezic eclipsele și cât erau de importante în antichitate, să trecem la subiectul nostru.
În cronicile Chinei antice, la un moment dat a fost consemnat un eveniment nemaiîntâlnit: o eclipsă imposibilă.
Undeva între anii 31–33
d.Hr., cronicile istorice chineze au înregistrat fenomene cerești extrem de neobișnuite.
În Analele Împăratului Guangwu, volumul 1, este înregistrată o eclipsă atipică în ultima zi a lunii chinezești (ziua Gui Hai).
În cosmologia Han, Soarele reprezenta principiul suprem Yang (asociat cu Împăratul, Lumina, Ordinea), iar Luna reprezenta Yin (supușii, întunericul).
Dar această eclipsă nu a putut fi prezisă prin calculele astronomilor.
În cronicile chinezești, eclipsa apare ca „o greșeală”, ceva ce în mod normal nu se putea întâmpla. Iar prin faptul că, în același timp, au fost și Luna, și Soarele eclipsate, era ceva absolut nemaîntâlnit și imposibil.
„În vară, a patra lună, în ziua Renwu, un edict imperial a proclamat: «Yin și Yang au fost amestecate eronat, iar soarele și luna au fost eclipsate. Păcatele tuturor oamenilor sunt acum asupra unui singur om. Se acordă o amnistie generală sub cer.»”
Alt citat menționat din cronicile istorice chineze (asociat scrierilor antice și comentariilor precum Qiantan Ba):
„În ziua Guihai, a avut loc o eclipsă de soare; Omul din Cer a murit.”
Cronicile chinezești menționează că împăratul a fost efectiv copleșit de eveniment și a declarat iertarea păcatelor tuturor și a eliberat toți deținuții.
„În ziua de Gui Hai, în ultima zi a lunii, a avut loc o eclipsă de soare. [Împăratul] a evitat Sala Tronului, a suspendat toate activitățile militare și nu a mai rezolvat afaceri oficiale timp de cinci zile.”
Sursa:
Not Without Witness — Excerpts from our new “Shaanxi” book
După cum observați, cronicile chinezești menționează evenimentul ca fiind ceva eronat în ciclurile Cerului, imposibil de prezis și nemaîntâlnit.
Dar nu doar cronicile din China antică au marcat acest eveniment ceresc extraordinar.
Phlegon din Tralles (cronicar secular grec, secolul al II-lea
d.Hr.) a scris o istorie cronologică masivă numită Olimpiadele (sau Cronici). El a plasat fenomenul exact în timpul domniei lui Tiberius Caesar. Mărturia sa este citată de mai mulți autori creștini timpurii.
Citatul păstrat de istoricul Eusebiu din Cezareea (Cronica):
„În al patrulea an al celei de-a 202-a Olimpiade [anul 32/33
d.Hr.], a avut loc o eclipsă de soare, mai mare și mai extraordinară decât oricare alta dinaintea ei; la ora a șasea a zilei [ora 12:00, amiaza], ziua s-a transformat într-o noapte întunecată, astfel încât stelele s-au văzut pe cer; și a fost un mare cutremur în Bitinia, care a dărâmat multe lucruri în Niceea.”
Sursa:
Phlegon and the Creation of the Historical Jesus — Biblical Criticism & History Forum —
EarlyWritings.comThallus (istoric mediteranean, aprox. 52
d.Hr.) este considerat una dintre cele mai timpurii surse seculare care încearcă să ofere o explicație rațională (o eclipsă naturală) pentru întunericul planetar raportat. Textul său ne-a parvenit prin cronicarul Sextus Julius Africanus (anul 221
d.Hr.):
Citatul din text (Migne, Patrologia Graeca, vol. 10):
„Thallus, în a treia carte a Istoriilor sale, numește acest întuneric o eclipsă de soare… Dar cum ar putea cineva să creadă că a avut loc o eclipsă când Luna este aproape diametral opusă Soarelui? […] Să lăsăm asta să treacă; să lase această opinie să ducă masele în eroare; și să fie considerată o eclipsă de soare doar prin aparență. [Dar] cum poate o eclipsă să țină trei ore când soarele este acoperit în mod normal doar pentru câteva minute?”
Tertullian (teolog și jurist roman, aprox. 197
d.Hr.), în lucrarea sa Apologeticul (capitolul 21), adresată direct magistraților și conducătorilor Imperiului Roman, afirmă că întunericul de la amiază nu a fost un mit ascuns, ci un eveniment cosmic înregistrat în arhivele oficiale ale Romei (la care romanii aveau acces direct):
„În același moment, în plină zi, soarele s-a retras și lumina sa a fost îndepărtată. Cei care nu au știut că acest lucru fusese prezis despre Hristos au crezut, fără îndoială, că este o eclipsă. Și totuși, aveți acest dezastru mondial înregistrat în arhivele voastre secrete până în ziua de azi.”
Vizibilitatea totală în Bazinul Nilului
Mărturia arată că fenomenul a cuprins întregul Egipt și zonele adiacente (Arabia/Bazinul Nilului). Un alt învățat din secolul al IV-lea, Rufinus din Aquileia, adăugând note la Istoria Bisericească a lui Eusebiu, subliniază că rapoartele din Egipt confirmau un întuneric atât de dens încât a paralizat transportul pe fluviu și activitățile agricole.
Sursa:
Rufinus, Historia Ecclesiastica, Cartea a IX-a, cap. 6:
„Căutați în scrierile voastre [adunările romanilor] și veți găsi că în timpul lui Tiberius, în plină zi, soarele a dispărut și stelele s-au aprins. În Egipt, pe malurile Nilului, astronomii au lăsat scris că pământul a fost lipsit de lumină timp de trei ceasuri, un fapt care a îngrozit pe toți locuitorii acelor regiuni.”
Reacția istoricilor din Atena
(Păstrată de istoricul bizantin George Syncellus)
Sursa:
George Syncellus, Ecloga Chronographica (păstrând fragmente din secolul al II-lea):
„Mărturiile din Grecia timpurie arată că, în timpul patimilor lui Hristos, soarele s-a ascuns în mod misterios. În Bitinia, pământul s-a cutremurat, iar în Atena și în insulele din jur, întunericul a fost atât de dens încât oamenii au crezut că ordinea universului a fost distrusă, stelele apărând pe cer în mod înfricoșător în timpul orelor de prânz.”
America de Nord și de Sud
În America de Nord și de Sud nu existau sisteme de scriere alfabetică în anul 33
d.Hr. Totuși, cronicarii spanioli din secolul al XVI-lea (precum Fernando de Alva Cortés Ixtlilxóchitl) au tradus codicele și tradițiile orale ale aztecilor și toltecilor din Mexic. Ei au descoperit că băștinașii aveau consemnată o zi de teroare apocaliptică în care soarele a pierit complet, însoțită de cutremure masive, situată cronologic cu mult timp înainte de sosirea europenilor:
Citatul din cronicile istorice toltece (Obras Históricas de Ixtlilxóchitl):
Sursa:
Alva Ixtlilxóchitl, Obras Históricas, Tomo I, „Relaciones”:
„…și, după cum arată istoriile lor [ale toltecilor], în primul an al sistemului lor de numărare, în anul numit «1 Tecpatl» [1 Cremene], s-a născut soarele lumii lor. Și s-a mai consemnat că în anul numit «7 Tochtli» [7 Iepure], s-a întâmplat o uriașă minune: soarele s-a întunecat complet în mijlocul zilei, fără să fie o eclipsă naturală, iar pământul s-a cutremurat cu o asemenea violență încât munții s-au despicat și pietrele s-au sfărâmat unele de altele… Iar acest an corespunde exact timpului în care Hristos, Domnul nostru, a pătimit, la începutul erei creștine.”
Tradiția orală a tribului Washoe (Nevada/California)
Mergând mai la nord, în actualul teritoriu al Statelor Unite, tribul nativ american Washoe păstrează o tradiție orală ancestrală foarte stranie, colectată de etnologi în secolele XIX și XX. Aceasta descrie o perioadă de câteva zile în care soarele a dispărut cu totul dincolo de ciclurile normale, iar pământul a suferit cataclisme fizice masive.
Indiciul din tradiția orală Washoe:
Legendele lor descriu că o mare suferință a lovit „Marele Spirit”. Ca urmare, „soarele a refuzat să mai răsară, iar un întuneric adânc a acoperit pământul timp de aproape trei zile întregi; în tot acest timp, pământul s-a cutremurat neîncetat, munții au scuipat foc [activitate vulcanică regională], iar apele lacurilor au început să fiarbă. Bătrânii au plâns, crezând că Lumina nu se va mai întoarce niciodată.”
Sursa:
Archaeological and Historical Evidence — Three Days of Darkness
Răstignirea lui Isus Hristos a avut loc în timpul Paștelui Evreiesc, sărbătorit mereu când este lună plină.
Guvernatorul roman Ponțiu Pilat a condus Iudeea între anii 26 și 36
d.Hr. În tot acest interval, singurii ani în care ajunul Paștelui Evreiesc (14 Nisan, ziua când se sacrificau mieii și se producea Luna Plină) a căzut într-o zi de vineri au fost anii 30 și 33 d. Hr.
Ce spune Biblia despre semnele care au însoțit evenimentul Răstignirii lui Isus Hristos?
Matei 45, 50-52:
"De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara."
"Isus a strigat iarăși cu glas tare și Și-a dat duhul. Și îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră au înviat."
Faptele Apostolilor: 16-21
"Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: ‘«În zilele de pe urmă», zice Dumnezeu, «voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa vise! Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu și vor proroci. Voi face să se arate semne sus în cer și minuni jos pe pământ, sânge, foc și un vârtej de fum; soarele se va preface în întuneric, și luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare și strălucită. Atunci, oricineva chema Numele Domnului va fi mântuit.»’"
După cum vedeți, Răstignirea Mântuitorului a fost marcată de evenimente extraordinare, vizibile și consemnate în întreaga lume.
Cum credeți că va fi Revenirea Mântuitorului?
