Preluat de pe:
https://www.facebook.com/photo?fbid=945648301786212&set=pb.100090231536885.-2207520000
Episcopul supranumit „Apostolul Tinerilor”, care a ales să moară de foame la Sighet, cedând bucata sa de pâine preoților mai bătrâni.
Despre cine este vorba: Ioan Suciu. Un episcop greco-catolic de o inteligență sclipitoare și un carismă uriașă. Era adorat de zeci de mii de tineri din Transilvania. Când regimul comunist a decis scoaterea în afara legii a Bisericii sale, i s-a oferit o funcție înaltă, recunoaștere și o viață de lux, cu o singură condiție: să semneze trecerea la biserica aservită statului. A refuzat și a semnat propria sa condamnare la moarte.
Să fii o minte strălucită, un om cu studii la Roma, și să fii aruncat în cel mai mizerabil lagăr de exterminare al elitelor – închisoarea de la Sighet – este un șoc care te poate paraliza. Dar Episcopul Ioan Suciu nu a lăsat teroarea să îi atingă inima. În loc să se plângă de frig sau de foamea care îi devora stomacul, s-a transformat în slujitorul colegilor săi de celulă.
Povestea din culise, pe larg:
La Sighet, foamea era o armă de ucidere lentă. Rațiile erau infime: o zeamă transparentă cu câteva boabe de arpacaș și o felie subțire de pâine mucegăită. Ioan Suciu, deși relativ tânăr, a început să slăbească vertiginos, ajungând un schelet ambulant. De ce? Pentru că, pe ascuns, el își rupea propria fărâmă de pâine și o dădea preoților și episcopilor mai bătrâni, care nu mai rezistau fizic.
Când gardienii îl pedepseau pe el sau pe colegii săi, obligându-i să curețe podelele pline de mizerie ale pușcăriei cu mâinile goale, Suciu se așeza în genunchi pe cimentul ud și o făcea el în locul celor vârstnici, zâmbind.
Comuniștii au văzut că nu îl pot înfrânge psihic, așa că i-au tăiat și mai mult rația de hrană. A ajuns să nu se mai poată ridica din pat din cauza lipsei acute de calorii. Cu toate acestea, în nopțile de iarnă, vocea lui slabă se auzea în celulă predicând despre iubire și iertare, niciodată despre răzbunare.
În vara anului 1953, stomacul său a cedat definitiv. Fără asistență medicală, înconjurat de colegii de detenție care plângeau tăcut, Episcopul Ioan Suciu a murit pur și simplu de inaniție. Trupul său a fost aruncat, în miez de noapte, într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor de la marginea Sighetului, un loc peste care astăzi crește iarba, ascunzând osemintele unui sfânt.
Morala: Adevărata putere a unui lider nu se măsoară în numărul oamenilor care îl aplaudă, ci în bucățile de pâine pe care le cedează din propria foame. Ioan Suciu a dovedit că un om poate muri fizic de inaniție, fiind în același timp cel mai hrănit spiritual om de pe pământ.
