Premonitii

 

        In 1958 domnul Grigore Caraza, aparator al libertatii de credinta in R.S. Romania ajungea in judetul Constanta pentru a'si continua detentia in calitate de ''dusman al poporului''. Pentru cei interesati cine este marturisitorul lui Hristos Grigore Caraza, pot cumpara cartea ''Aiud insangerat'' sau macar descarcati o parte a ei in format electronic; cine vrea sa vada cum va trebui sa se pozitioneze fata de Antihrist care asi pregateste domnia in zilele acestea in care traim noi va da o cautare la cartea respectiva.                                                             Articolul de astazi vrea sa aduca in fata cititorului  un aspect pe care autorul l'a surprins in doua randuri:

1- In celula din acea inchisoare din Constanta unde erau igramaditi si inghesuiti precum sardelele in conserva, nu aveau voie toata ziua sa se odihneasca pe pat; se roteau tot timpul prin celula. Ajutat de ceilalti frati de suferinta, Grigore Caraza se sprijina pret de cateva minute cu fruntea de teava paturilor suprapuse; se vede pe sine in Roma antica care ardea in flacari si el alergand de la periferie spre centrul orasului unde era zarva mare. Pe trotuarul celalat dar venind dinspre centru spre periferie vede alergand un barbat inalt si carunt, imbracat in negru si tinand o carte SFANTA sub brat; era Sfantul Pertu! Se opresc pret de cateva secunde, se privesc unul pe altul si apoi isi continua alergarea fiecare in sensul lui.

La un moment dat simte o caldura foarte puternica in spate si intorcandu'se sa vada de unde provine fierbinteala al vede pe HRISTOS invaluit intr'o Lumina Sfanta si Flacari in jurul acestei Lumini Sfinte. Sfantul Petru exclama: ''Qua Vadis Domino'' ! 

   Cei care au citit cartea stiu raspunsul; aceasta a fost prima premonitie.

2- La pagina 107 a cartii este un capitol intitulat: ''Laura Garibaldi''; inserez aici o parte din intalnirea domnului Grigore Caraza cu Laura Garibaldi: 

Când persoana respectivă mi-a întins mâna zâmbind, am văzut că este atât de
frumoasă, încât mi-am dat seama că începeam să mă bâlbâi. Observând probabil starea mea,
mi-a luat mâna şi m-a condus ca pe un copil ca să-mi arate calea pentru a mă reîntoarce acasă.
Am urcat, am coborât mai multe trepte, am parcurs distanţe mai mari pentru a face
legătura între diferite metrouri, am urcat din nou şi am coborât la trenul cu numărul 7 care
venise, Flushing-Grand Central - Times Square, iar cel care urma să plece şi avea săgeata
roşie avea înscris Times Square - Grand Central- Flushing.
Ajungând pe peron, cu un zâmbet fermecător, frumoasa doamnă mi-a spus:
- Am ajuns. Acesta este trenul care merge în Flushing. Şi acum, vorbiţi-mi despre
dumneavoastră.
Era tocmai ceea ce voiam ca să pot rămâne mai mult timp şi să contemplu această
frumuseţe pe care o aveam în faţă. Aş fi vrut parcă să nu mai sosească şi să nu mai plece nici
un tren spre Main Street.
Se spune că, într-o discuţie, un bărbat nu ştie niciodată ce gândeşte femeia, timp în
care însă aceasta îi poate citi cu măiestrie întreg sufletul, ca într-o oglindă. Cred că mi-am dat
seama de acest lucru atunci, în acele momente. A zâmbit când i-am spus că, în afară de cele
circa 60-70 de cuvinte din engleză pe care le reţinusem din diferite cărţi citite, mai ştiam un
lucru foarte important - să număr până la zece!
I-am relatat cât de frumoasă este ţara mea şi cât de legat sunt de plaiurile natale.
Pentru că, probabil, observase o schimbare în voce şi o altă licărire a privirii mele, m-a
întrebat de ce am părăsit România. Desigur, i-am spus cauza, precizându-i că am venit în exil.
Poate pentru a motiva gestul ce urma să-l facă sau chiar având nevoie să deschidă
geanta, mi-a dat drumul la mâna pe care mi-o ţinuse până atunci într-ale ei.
*
După doar câteva clipe, mâinile mele căutau ceva, pipăind însă doar aerul dintre noi...
În acelaşi timp, mi-am dat seama că şi mâinile ei căutau şi parcă ar fi vrut să intre din nou în
posesia acelui ceva pierdut... Nu ştiu cum, dar parcă purtaţi de un fluid, atraşi de o forţă
necunoscută, mâinile noastre s-au întâlnit din nou într-o atracţie irezistibilă. Când ne-am
privit, ştiu că Laura era îmbujorată. Mi-am dat seama că era de o rară sensibilitate - din ochii
ei frumoşi izvorau boabe de rouă...
Gândul m-a purtat la mari depărtări în timp şi spaţiu, şi m-am întrebat dacă nu cumva
pe Laura am mai întâlnit-o cândva, într-o altă viaţă, fiindu-mi o persoană foarte apropiată şi
Grigore Caraza
110
foarte dragă? Numai în felul acesta îmi puteam explica cele trăite cu atâta intensitate de
amândoi, într-un timp atât de scurt, într-un timp record.

Ce sa fie oare aceste premonitii? Intalniri din alte vieti?                       Nu stiu! Fiecare sa'si de'a propriul raspuns.

Cu afectiune, 

Sergiu-Silvan!