joi, 24 februarie 2022

Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu

Preluat de pe: 

https://intruacestsemnveiinvinge.wordpress.com/2022/02/19/eu-sunt-dragostea-ta-sa-nu-te-temi-sa-nu-te-indoiesti-biruinta-va-fi-a-fiului-meu/comment-page-1/?unapproved=382&moderation-hash=fe0ffd9948e69a48276463cde42a26ef#comment-382


Cuvîntul Maicii Domnului către Sfîntul Valeriu, înainte de săvîrșirea sa din 18 Februarie 1952: 

„Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu. El a sfințit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile întunericului cresc și încă vor mai înspăimânta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu așteaptă pe oameni să se întoarcă la credință. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii. Chiar de vi se va părea că nu mai e credință pe pământ, să știți că totuși izbăvirea va veni, dar ca prin foc și prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multă credință și am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniți, lumea e a lui Hristos!”
Sursă si creditare:
https://m.activenews.ro/
Dezvoltare pe marginea subiectului:
Câtă dreptate în cuvântul părintelui arhimandrit Hariton cu privire la rugăciune!

Avem nevoie de rugăciune, avem nevoie sa ne unim În rugăciune! Nu putem fi uniți decat în duh de rugăciune fraților!

Pentru că doar în rugăciune putem rămâne în Dumnezeu!

Altfel, vom fi ca mlădițele uscate care se taie și se arunca în foc!

Nu de manifestări este nevoie! Nu ne folosesc acestea câtuși de puțin! Calea luată este greșită!
Aceasta doar irită mânia, patimile, pofta, părerea, egoismul!…

Și ce este mai rău ca prin acestea întărâtăm la mânie pe dușmanii noștri ȘI LE DĂM DREPTURI ca să avanseze în rău!

De ce nu vrem sa ne rugăm? De ce nu vrem sa ne unim În, Prin și Cu Dumnezeu?

Vai de noi daca o vom continua cum prost am fost învățați până acum. Dar învățul trebuie sa aiba și dezvăț altfel vai de noi va fi!

Oare chiar este nevoie să pună cineva bâta pe noi ca sa ne rugăm?

Că dacă nu ne vom ruga de voie,din dragoste pentru Dumnezeu și pentru binele nostru și al semenilor noștri (căci suntem un duh cu toți prin legăturile de suflet) atunci vom fi SILIȚI să ne rugăm DE NEVOIE!

Oare chiar vrem aceasta?
Oare nu o putem face de bună voie?

Dar atât de dulce este rugăciunea fraților! Însă trebuie și puțină jertfă!

Am vazut unde ne-a dus delăsarea și dezmățul…
În pragul apocalipsei!

Să ne trezim până nu va fi prea tarziu!
Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor.

Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta?

Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.
Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim?

Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.
Acestea sânt cuvintele Domnului din Evanghelie!

Dar ce este pocăința aceasta, de care noi atât ne scârbim?

Pocăința este rugăciune! Ea este si smerenie căci ne rugăm cu umilință lui Dumnezeu sa ne miluiască!

Privegheați și va rugati, zice Domnul.
Ca să ce? Ca sa nu intrați în ispită!


Ei bine, sântem cu vârf și îndesați băgați în ispită, și noi încă nu vrem sa ne pocăim?!…
Psalmul 53,6

De bunăvoie voi jertfi Ție ; lăuda-voi numele Tău,
Doamne, că este bun.
Psalmul 50 18

Jertfa lui Dumnezeu : duhul umilit ; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Psalmul 39 1-4

Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine.
A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului
Şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei.
Şi a pus în gura mea cântare nouă, cântare
Dumnezeului nostru;
Psalmul 49 15-16,24

Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale.
Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi.
Jertfa de laudă Mă va slăvi şi acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea Mea.
Ajutorul de la Dumnezeu vine doar prin rugăciune! Prin jertfa de laudă!
Psalmul 117 18-22
Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat.
Deschideţi-mi mie porţile dreptăţii, intrând în ele voi lăuda pe Domnul.
Aceasta este poarta Domnului ; drepţii vor intra prin ea.
Te voi lăuda, că m-ai auzit şi ai fost mie spre izbăvire.
Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului.
Care este poarta Domnului?

1- Te voi lăuda, că m-ai auzit şi ai fost mie spre izbăvire.
Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.

-Este Rugaciunea de laudă.

2- Mai bine este a Te încrede în Domnul, decât a Te încrede în om.

-Este a păzi Tăcerea. Dacă nu ne punem nadejdea în oameni înseamnă ca nu prea avem a sta la taclale cu ei.
Vorbăria lungă aduce deșertarea sufletului de Har.

3- Mai bine este a nădăjdui în Domnul, decât a nădăjdui în căpetenii.

Iar căpeteniile sânt diavolii!…

-Este a nu da crezare gândurilor cand esti provocat să te mânii ci te ții de osândirea de sine, te ții de smerenie.


Pentru ce sa ne încredem gândurilor când nu avem nici un prieteșug cu demonii ci ne sânt cu totul dușmani de moarte?!
Ce folos ne este noua să ascultăm șoptirile lor, bârfelile lor!…
Psalmul 43 19-22

Acestea toate au venit peste noi şi nu Te-am uitat şi nu am călcat legământul Tău.
Şi nu s-a dat înapoi inima noastră ; iar paşii noştri nu sau abătut de la calea Ta,
pus-ai pe piatră pașii mei- smerenia
Că ne-ai smerit pe noi în loc de durere şi ne-a acoperit
pe noi umbra morţii.

De am fi uitat numele Dumnezeului nostru şi am fi întins mâinile noastre spre dumnezeu străin,
-A te mânia înseamnă a călca legământul fiilor lui Dumnezeu!

-A te mânia înseamnă a întinde mâinile la dumnezeu străin!
Iar acesta este idolul mâniei.

Dar la cine trebuie sa întindem mâinile?:

Psalmul 45 1

Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
Iubește precum și Iisus te iubește și așa cum dorești si tu să te iubească ceilalți.

Păstrează tăcerea, rugăciunea neîncetată și osândirea de sine și atunci vei vedea câtă umilință și lacrimi și bucurie vei simți.

Dacă însă nu le ții, adică le neglijezi, atunci răceala și uscăciunea vor înlocui cele de mai sus.

Iubește-i pe frați și dragostea ta se va vădi atunci când, în ciuda tuturor neputințelor tale, tu te vei nesocoti întru toate și îi vei iubi pe toți. Dragostea te va păzi de toate păcatele.
Cuvânt al fericitului Stareț Efrem Filotheitul (ucenic al avvei Gheron Iosif Isihastul)
Psalmul 130 1-2

Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine,
lepadarea de îngâmfare, egoism, mândrie
Dimpotrivă, mi-am smerit şi mi-am domolit sufletul meu,ca un prunc înţărcat de mama lui, ca răsplată a sufletului meu.
Toate acestea numai prin rugăciune le dobândim, acestea ne eliberează de rău, ne dau putere, ne umplu de Har, ne fac Fii ai lui Dumnezeu.

Iar fără de rugăciune vom fi tăiați ca mlădițele de viță că nu au fost vrednice de tulpina viei care este Hristos Dumnezeul nostru, ci vom fi tăiați și lepădați afară, vom fi tăiați ca smochinul neroditor și aruncați in foc!
Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit.

Şi a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar?

Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi.

Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia.
În pilda smochinului se vorbește despre îngrijire specială, săpare împrejur și punerea gunoiului.

Iar aceasta ce este decat răbdarea ispitelor, a fi insultat, a fi ponegrit, a fi jignit, toată această ,,săpare împrejur„!,
această operatie chirurgicală de scoatere a puroiului din adâncul sufletului nostru, care este dureroasă, dar noi trebuie sa o răbdăm pentru vindecarea noastră.

Iar gunoiul ce altceva este decat a răbda mizeriile altora care ni se impută, și mai mult de atât, a ne face pe noi înșine gunoi spre a fi călcat în picioare spre a noastră vindecare care este smerenia.

Dar cum poți răbda toate acestea fără rugăciune?

Nu poți, pentru că nu ai cum!
Căci ,, Fără de Mine nu puteți face nimic” spune Domnul.

Ci vom rămâne netrebnici, gata de aruncat în foc ca să nu ocupăm locul in zadar!
Psalmul 77 25-26, 41, 62-65

Pentru aceasta a auzit Domnul şi S-a mâniat şi foc s-a aprins peste Iacob şi mânie s-a suit peste Israel.
Căci n-au crezut în Dumnezeu, nici n-au nădăjduit în izbăvirea Lui.

În inima lor n-au fost drepţi cu El, nici n-au crezut în legământul Lui.

Dar ei au ispitit şi au amărât pe Dumnezeul Cel Preaînalt şi poruncile Lui nu le-au păzit.
Şi s-au întors şi au călcat legământul ca şi părinţii lor, întorsu-s-au ca un arc strâmb.
Şi L-au mâniat pe El cu înălţimile lor şi cu idolii lor L-au întărâtat pe El.
Auzit-a Dumnezeu şi S-a mâniat şi a urgisit foarte pe Israel.
Psalmul 80 10-13

Dar n-a ascultat poporul Meu glasul Meu şi Israel n-a căutat la Mine.
Şi i-am lăsat să umble după dorinţele inimilor lor şi au mers după cugetele lor.
De M-ar fi ascultat poporul Meu, de ar fi umblat Israel în căile Mele,
I-aş fi supus de tot pe vrăjmaşii lor şi aş fi pus mâna Mea pe asupritorii lor.
Psalmul 144 17-21

Drept este Domnul în toate căile Lui şi cuvios în toate lucrurile Lui.

Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr.

Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii.
Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc pe El şi pe toţi păcătoşii îi va pierde.
Lauda Domnului va grăi gura mea şi să binecuvinteze tot trupul numele cel sfânt al Lui, în veac şi în veacul veacului.
Doar prin aceasta vom putea birui! Dreapta Domnului a facut putere! Căci, nu nouă Doamne, nu nouă, ci Ție se cuvine laudă! Noi avem un Stăpân care să ne ajute. Dușmanii noștrii ne-au învățat să îL dăm la o parte, să îL neglijăm, să îL ignorăm! Dar le va veni lor vremea! Până nu vom pune mâna pe plug nu vom birui! Rugăciunea este plugăria lumii! Pe plug iar nu pe arme că noi sântem slabi și nu ne putem etala în putere cu ei! Vremea este a face Domnului că oamenii au stricat legea Ta!
Aceasta este calea celor ce caută pe Domnul:
Lăudând am lăudat pe Domnul dar morții nu ma dat!

Așadar să alegem ceea ce socotim că este bine pentru noi!

Calea Domnului, sau calea destrăbălării cu care am fost obișnuiți că e dulce și o ia lesne la vale…

Calea Domnului este grea, spinoasă însă duce la fericire, începe în amărăciune dar se termină cu dulceața fericirii celei veșnice!

Calea pierzării este ușoară, plăcută si lesnicioasa, incepe cu dulceața placerilor desfrânate dar se termina cu amărăciunea cea de nesuportat a muncilor veșnice!

Așadar ceea ce vom alege aceea vom și culege!
Cine are urechi de auzit, să audă!

0 comentarii

  1.  energiainimii
    Comentariul tău așteaptă moderare.

    Waaaaaaaaaaaaaaaaaaa !!!
    Acesta al urc imediat si pe blogul meu frate Arsenie!
    Si chiar si pe pagina de Facebook!
    Este ……. inspirat si foarte placut sufletului meu!
    Hristos sa te tina sanatos fratele meu!
    Te imbratisez in Hristos Domnul nostru!
    Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu