Sclavii și stăpânii de sclavi

 Preluat de pe pagina de facebook a parintelui Georgica Vatra

https://www.facebook.com/giorgica.vatra?locale=ro_RO

Știați că în România există sclavi și stăpâni de sclavi?

Poate părea o afirmație îndrăzneață, dar după ce vă voi prezenta argumentele sper să îmi dați dreptate.

Culmea este că se întâmplă în Biserica creștină. Și nu mă refer la faptul că una dintre ultimele instituții care a abolit robia (sclavia) țiganilor a fost Biserica. În expunerea mea doresc să demonstrez că sclavii actuali sunt preoții, iar stăpânii sunt episcopii.

O afirm urmărind cazul episcopului Petru din Basarabia, oficial retras pe motive de vârstă și sănătate, în același timp în care în media au apărut înregistrări cu sfinția sa prestând activitate sexuală nepermisă de statutul său de călugăr și demnitar bisericesc. Urmărind reacția conducătorilor bisericii care astăzi au acceptat retragerea lui, înțelegem că este identică cu cea a stăpânilor de scavi „din toate timpurile și din toate locurile” în vremea când s-a practicat.

Stăpânul avea întotdeauna alte drepturi decât sclavul. De multe ori stăpânul era iertat chiar dacă molesta, omora, viola sau maltrata pe sclav lipsindu-l de pâinea zilnică sau de un acoperiș deasupra capului.

Care sunt elementele pe care mă bazez când vorbesc despre sclavia preoților:

1. Dependența financiară absolută

Preotul este delegatul episcopului. El este delegat la locul de muncă, iar delegarea i se poate retrage oricând, chiar și fără motiv. Orice fel de greșeală, sau simplu fapt că nu este pe placul episcopului atrage după sine transferul, retragerea ajutorului salarial de la Stat, diminuarea salariului, judecarea sau excluderea din profesie.

2. Ascultarea absolută

Preotul este dator să asculte de episcop. Nu este o simplă convenție socială ci un fapt asumat prin jurământ: atât la absolvirea Facultății de teologie cât și la sfințirea ca preot. Structura ierarhică este mai mult decât militară. Afirm asta pentru că militarii au organisme la care pot reclama abuzurile superiorilor, preoții- nu. Judecata oricărei dispute cu episcopul se face chiar de către acel episcop.

3. Frica de sancțiuni

Teama de a fi transferat la un loc de muncă mai prost plătit, teama de a fi scos din serviciu (caterisire), teama de a-și pierde singura sursă de venit blochează orice formă de protest sau libertatea de a vorbi.

Putem adăuga și alte asemănări: impactul asupra familiei, munca deseori epuizantă, punerea în posturi jenante (de a deveni colectori de bani, de a-și demonstra vrednicia prin ridicarea de construcții) sunt alte elemente importante.

Revenind la episcopul Petru, nu am intenția să-l judec. Dumnezeu are dreptul să facă asta. Retragerea sa pe motive de bătrânețe, confirmată de sinod, deși nu a negat faptele prezentate de presă, îi va aduce multe avantaje. Conform art. 129, alin. 3 din statul cultului va primi pe lângă pensie o locuință pe măsura funcției avute, ajutorul bisericii, șofer, asistență medicală și alte avantaje. În plus el va putea sluji la diverse evenimente, având în continuare demnitatea de episcop.

Preoții, însă, nu au dreptul să se retragă din funcție. Odată integrați în sistem sunt captivi nu numai până la pensie, ci până la moarte, căci de episcop depinde șansa de a mai sluji acolo unde este invitat. Sunt destul de multe situațiile în care anumiți preoți au decis să se retragă, din diverse motive: familiale, de conștiință, sau pur și simplu pentru că nu au mai putut suporta condițiile impuse de superiori. Un preot care vrea să se retragă nu doar că nu primește nici un fel de ajutor, ci trece prin trauma unui proces bisericesc care aduce inevitabila pedeapsă de caterisire (înlăturare din preoție), iar numele său este trecut pe o listă publică (a rușinii). Asta face să fie exclus din cercul foștilor colegi și prieteni. Să fie izolat ca un individ periculos, părtășia cu el atrăgând mânia episcopului. Chiar dacă motivul retragerii a fost unul onorabil, el va trece prin același supliciu.

Acest dublu standard demonstrează exact ceea ce spuneam la început, că avea de-a face cu o relație între stăpân și sclavi.

Dacă reamintesc faptul că în multe locuri episcopul este numit „stăpânul”, iar atunci când vine într-o biserică i se cântă: „ pe stăpânul și arhiereul nostru Doamne îl trăznește!” (pardon- „păzește”), tabloul este complet.

Am dreptate, sau exagerez?

Notă: Am scris special cu literă mică unele cuvinte. Gândesc că nu merită să fac altfel.