Globul Pământesc – Un produs 100% religios de origine demonică

Preluat de pe pagina de fecebook:

https://www.facebook.com/profile.php?id=61591413750764

 Globul Pământesc – Un produs 100% religios de origine demonică

Poate vă întrebați cum au ajuns oamenii să creadă în Globul Pământesc?

Ei bine, am să vă lămuresc în cele ce urmează.

Toate popoarele antice știau că Pământul este plat (în ideea de întins) și fix.

Chiar și grecii știau asta, doar că la ei polemica era sport național. Astfel, aceia mai „sportivi” dintre ei aveau propriile echipe (sau, să le zicem, școli de gândire) și se apucau de dimineața până seara să se contrazică între ei cu privire la orice.

Veneau cu tot felul de idei și închipuiri, una mai năstrușnică decât alta, iar apoi începeau dezbateri. Argumente, contraargumente, polemică de dimineața până seara. De la atâta exercițiu au dobândit diferite tehnici, cum ar fi sofismele, paradoxurile sau dilemele – orice ca să iasă câștigători în controversele lor.

Să vă dau niște exemple, ca să înțelegeți mai bine cu ce se ocupau:

Paradoxurile lui Zenon din Eleea: Create pentru a demonstra că mișcarea este doar o iluzie

* Ahile și broasca țestoasă: Cel mai rapid alergător (Ahile) nu poate întrece niciodată o broască țestoasă care are un mic avans. Până când Ahile ajunge în punctul de pornire al țestoasei, aceasta a avansat puțin. Când Ahile ajunge în noul punct, țestoasa a mai avansat un pic, distanța micșorându-se la infinit, dar fără ca Ahile să o poată depăși vreodată matematic.

Paradoxul Mincinosului (atribuit lui Epimenide din Creta)

* Epimenide, fiind cretan, afirmă: „Toți cretanii sunt mincinoși”. Dacă afirmația lui este adevărată, înseamnă că el minte, deci afirmația este falsă. Dacă afirmația este falsă, înseamnă că nu toți cretanii mint, deci afirmația ar putea fi adevărată. Se creează o buclă logică imposibil de rezolvat.

Exemplu celebru: Dilema avocatului Protagoras

* Protagoras își asumă predarea retoricii unui student, urmând ca acesta să îl plătească doar după ce câștigă primul său proces în instanță. Studentul termină cursurile, dar nu profesează. Protagoras îl dă în judecată pentru a-și primi banii, argumentând astfel: „Dacă eu câștig procesul, trebuie să mă plătești prin decizia judecătorului. Dacă tu câștigi procesul, ai câștigat primul tău caz, deci trebuie să mă plătești conform înțelegerii noastre.”

Dilema Crocodilului (Paradoxul capturii)

O dilemă juridică și logică absolut bizară, folosită în școlile de retorică.

* Povestea: Un crocodil fură un copil de pe malul Nilului. Mama îl imploră să i-l dea înapoi. Crocodilul, fiind un sofist convins, îi propune un târg: „Dacă ghicești exact ce voi face eu în secunda următoare, îți înapoiez copilul pe loc. Dacă greșești, îl mănânc.”

Răspunsul mamei: Ea se gândește și spune: „Tu îmi vei mânca copilul!”

Blocajul: Dacă crocodilul mănâncă copilul, înseamnă că mama a ghicit adevărul, deci crocodilul trebuia să i-l dea înapoi (fără să-l mănânce). Dacă crocodilul decide să nu-l mănânce și să i-l dea înapoi, înseamnă că mama a greșit, caz în care crocodilul avea dreptul să-l mănânce. O situație imposibil de rezolvat pentru ambele părți.

Dacă vă întrebați de unde au apărut sofismele, ei bine, tot de la maeștrii greci:

Sofismul Cornului (Elencul Cornut)

Atribuit filosofului Eubulide din Milet, acest sofism se bazează pe o premisă falsă ascunsă, forțându-te să accepți o concluzie absurdă.

Raționamentul:

Ceea ce nu ai pierdut, ai în continuare. (Premisă aparent adevărată)

Tu nu ai pierdut o pereche de coarne. (Premisă adevărată)

Concluzia: Prin urmare, ai coarne.

Eroarea constă în prima premisă. Ea este valabilă doar pentru lucrurile pe care le-ai posedat cândva. Nu poți „pierde” ceva ce nu ai avut niciodată.

Sofismul lui Protagoras despre Miere

Marele sofist Protagoras folosea acest raționament pentru a demonstra teza sa centrală: „Omul este măsura tuturor lucrurilor” (adică adevărul este complet relativ).

Raționamentul:

Mierea este dulce pentru un om sănătos.

Mierea este amară pentru un om bolnav (care are febră sau icter).

Mierea nu poate fi două lucruri opuse în același timp.

Concluzia: Mierea nu este nici dulce, nici amară în sine. Proprietățile ei există doar în mintea celui care o gustă.

Rationametnul confundă percepția senzorială subiectivă și alterată (boala) cu proprietățile chimice și fizice reale ale obiectului analizat.

IDEEA ESTE CĂ EI NU CĂUTAU ADEVĂRUL, CI DOAR SĂ CÂȘTIGE DISPUTE!

Vă se pare cunoscut?

Ei bine, într-un astfel de mediu cultural a trăit renumitul Pitagora. Despre el probabil știți de la școală că se ocupa și cu matematica, de unde și renumita teoremă care îi poartă numele (nici nu mai contează că mesopotamienii foloseau formula aceea cu 1000 de ani înainte să se nască Pitagora, dar asta este altă poveste).

Ce vreau să vă mai spun despre Pitagora este că, de fapt, el era un mare LIDER SPIRITUAL.

Iar ca orice lider care se respectă, și-a inventat propria lui religie: pitagorismul.

Niște trăsături ale pitagorismului:

Reîncarnarea și nemurirea sufletului (Metempsihoza): Potrivit lui Pitagora, sufletul omului se putea reîncarna și în animale, iar el însuși susținea că se află la a 5-a reîncarnare.

Numerele ca zeități: În religia pitagoreică, numerele nu erau doar simboluri pentru numărat, ci entități vii, divine.

Vegetarianismul absolut: Era interzis să mănânce carne, deoarece orice animal putea adăposti sufletul unui om reîncarnat.

Interdicția legată de bob (fava): Pitagoreicilor le era strict interzis să mănânce sau chiar să atingă boabele de bob. Motivele erau mistice: ei credeau că bobul conține sufletele morților sau că forma lui seamănă cu organele genitale ori cu porțile Infernului.

Legea tăcerii: Noii inițiați (numiți Akousmatikoi - ascultători) trebuiau să păstreze o tăcere absolută timp de 5 ani. Ei doar ascultau cursurile lui Pitagora din spatele unei perdele, fără să aibă voie să pună întrebări sau să îl vadă.

Alte reguli zilnice: Nu aveau voie să lase urma corpului în așternut după ce se trezeau (trebuiau să netezească cearșaful), nu aveau voie să calce peste o mătură și trebuiau să își încalțe întotdeauna mai întâi piciorul drept.

De ce credeți că vă încarc cu atâtea informații despre Pitagora?

Din două motive:

1. Ca să înțelegeți personajul.

2. Pentru că el a botezat Globul Pământesc!

Probabil ați auzit și de Eratostene (acela cu bățul și umbra, despre care se zice că a măsurat circumferința Pământului), dar Eratostene era deja cu lecția învățată despre faptul că Pământul este Glob; el doar s-a gândit să-l măsoare. Dar îl lăsăm pe Eratostene deocamdată, am să fac o altă postare specială pentru el, ca să îl cunoașteți mai bine și să înțelegeți și mai bine cât de ridicol, absurd și necredibil este celebrul lui experiment.

Deci, să revenim la Pitagora, pentru că de la el ni se trage Globul Pământesc.

În epocă circula zvonul că Pitagora nu era fiul biologic al tatălui său pământean (Mnesarchus), ci fusese conceput de mama sa cu zeul Apollo.

Pitagora era recunoscut pentru aplicarea unor tehnici de control psihologic asupra discipolilor săi (legea tăcerii timp de 5 ani, ascunderea după perdele). Este foarte probabil ca el să fi folosit o vopsea specială pe bază de praf de aur sau un accesoriu metalic atașat pe corp în timpul ritualurilor nocturne, profitând de lumina slabă a torțelor pentru a crea o iluzie optică perfectă.

Pentru a-și demonstra originea specială, Pitagora le arăta inițiaților săi un semn din naștere distinctiv: o coapsă din aur (un semn distinctiv de mari dimensiuni pe care Pitagora îl avea pe picior). În mentalitatea greacă, aurul era metalul exclusiv al zeilor, iar acest semn era interpretat ca o dovadă că el era fie Apollo însuși coborât pe pământ într-un corp fizic temporar, fie fiul direct al acestuia sau un fel de avatar al zeului Apollo Hyperboreul.

Cine este Apollo?

Apollo este expus în Biblie și a fost considerat de primii crestini un demon real de rang înalt care îi înșela pe oameni prin profețiile ambigue de la Oracolul din Delfi.

Pentru creștinii antici, Apollo era identificat direct drept spiritul din spatele practicilor oculte, al vrăjitoriei și al falselor profeții.

În Faptele Apostolilor 16:16, Apostolul Pavel întâlnește în Filipi o sclavă care avea „un duh de ghicire” (în textul original în limba greacă: pneuma pythona – adică un duh al lui Python/Apollo). Alungarea acestui duh de către Pavel reprezintă, în cultura creștină timpurie, victoria directă a lui Hristos asupra puterii lui Apollo.

În teologia primelor secole, numele zeului a fost asociat direct cu o figură demonică majoră din escatologia creștină.

În Apocalipsa 9:11, textul descrie regele lăcustelor din abis: „El are ca rege peste el pe îngerul adâncului, al cărui nume în evreiește este Abaddon, iar în grecește are numele Apollyon (Nimicitorul)”.

Comunitățile creștine antice, vorbitoare de limbă greacă, au identificat imediat jocul de cuvinte și legătura teologică dintre zeul Apollo (asociat adesea în mitologia păgână cu ciuma, moartea subită și săgețile aducătoare de molimi) și demonul Apollyon.

Pitagora a fost un fel de Guru păgân al vremii lui, fiind sclavul acestui demon si crezând în întreg panteonul zeilor greci, la care a mai adăugat și alții, cum ar fi Monada (Dumnezeul-Număr).

Astfel, prin "DEDUCTIE LOGICĂ" GRECEASCĂ (sau pur și simplu pentru că ținea de religia lui pagână), Pitagora a considerat că ZEII, fiind perfecti, au creat o LUME PERFECTĂ, ADICĂ SFERICĂ SAU GLOB!

Deci, pe criterii de estetică personală, convingeri religioase, influențe păgâne și spiritual-demoniace, Pitagora a stabilit că Pământul ar trebui să fie sferic, adica un GLOB.