Preluat de pe pagina de facebook a lui Adrian Vutan:
https://www.facebook.com/profile.php?id=61591413750764
Exercițiu de gândire
Fizica oficială ne spune o poveste absolut amețitoare: Pământul s-ar învârti în jurul Soarelui cu 30 km/s, s-ar roti în jurul propriei axe cu 465 m/s, iar Soarele ar goni prin galaxie cu o viteză uluitoare de 230 km/s, trăgând după el toate planetele ca un vortex.
În același narativ este menționat că lumina are nevoie de aproximativ 8 minute și 20 de secunde pentru a parcurge distanța de la Soare la Pământ (unde o fi situat între periheliu și afeliu).
Dacă adunăm aceste dogme oficiale și gândim logic, modelul heliocentric se prăbușește singur în fața logicii. Iată de ce:
Dacă lumina face peste 8 minute și ceva până la noi, înseamnă că atunci când privim pe cer, noi vedem doar o „fantomă” a Soarelui. Vedem locul în care Soarele se afla acum 8 minute și ceva. În tot acest timp, la o viteză de 230 km/s, Soarele cel real s-a mutat deja cu peste 115.000 de kilometri înainte.
Pe de altă parte, ni se spune că gravitația Soarelui ține Pământul pe orbită în timp real, adică în prezent. Deci, Pământul nostru ar fi atras fizic de un Soare invizibil, aflat într-o poziție în care ochii noștri nu îl pot vedea.
Coșmarul lui Isaac Newton și recunoașterea absurdului
Această contradicție nu este o invenție personală; ea i-a dat bătăi de cap cumplite chiar și lui Isaac Newton, cel care a inventat Legea Atracției Universale. Newton a calculat cum funcționează gravitația, dar s-a lovit de un zid logic când a trebuit să explice cum se transmite această forță prin vid.
Pentru ca matematica lui Newton să funcționeze și Pământul glob să rămână stabil pe orbită, el a fost forțat să presupună că gravitația acționează instantaneu (cu viteză infinită). Altfel, dacă gravitația ar fi avut nevoie de timp (de exemplu, acele 8 minute), Pământul ar fi fost atras mereu de poziția trecută a Soarelui. Din punct de vedere matematic, asta ar fi însemnat că forța trage ușor „în spate”, iar Pământul s-ar fi desprins de pe orbită și ar fi zburat în spațiul cosmic în doar câteva mii de ani.
Newton însuși știa că ideea unei forțe magice care străbate instantaneu miliarde de kilometri de vid, fără niciun suport fizic, este o absurditate. Într-o scrisoare faimoasă către filosoful Richard Bentley, el a recunoscut deschis acest eșec al logicii heliocentrice:
„Ca un corp să poată acționa asupra altuia la distanță, prin vid, fără medierea a altceva… este pentru mine o atât de mare absurditate încât cred că niciun om care are competență în chestiuni filosofice nu ar putea cădea în ea.”
Se înțelege absurdul?
Cum poate mintea unui om întreg la minte să accepte așa ceva? Însuși Newton a recunoscut că teoria lui se bazează pe o absurditate! În logica elementară, dacă tragi cu o pușcă (lumina) de pe o platformă în mișcare (Soarele) către o țintă care fuge (Pământul), razele ar trebui să ne rateze constant sau să vină complet strâmbe din urmă.
Ca să salveze această contradicție în care gravitația acționează instantaneu, dar lumina are nevoie de timp, narativul oficial a fost obligat să importe Teoria Relativității a lui Einstein. O adevărată gimnastică mentală despre gravitație, care nu mai e considerată o forță ca pe vremea lui Newton, ci o deformare a conceptului spațiu-timp și care susține că Soarele își cară „groapa” spațiu-timpului după el în vid și își prezice singur mișcarea în avans.
O SF-istică matematică disperată, creată doar pentru a petici o teorie greșită din fașă!
Astfel, ca să crezi modelul oficial înseamnă să accepți că ești ancorat gravitațional de un prezent invizibil, în timp ce privești un trecut luminos, totul bazat pe o forță „instantanee” pe care Newton însuși o considera o prostie. Este o insultă până și la adresa bunului-simț, nu doar a logicii și rațiunii.
Adevărul este mult mai simplu și se bazează pe ceea ce vedem și simțim:
Pământul este complet fix și nemișcat, fiind reperul central și punctul zero al Universului.
Soarele are dimensiuni mult mai mici și este apropiat de Pământ.
Iar Soarele se află exact acolo unde îl vedem pe cer, în timp real, fără nicio întârziere cosmică și fără nicio fantomă matematică!
