vineri, 2 noiembrie 2018

Revigorarea naturii




          Anul acesta am ajuns mai tarziu la Techirghiol dar multumesc lui Hristos ca am ajuns si atunci; ca de obicei am imbinat placutul cu utilul; in 2017 cei de la primaria orasului au taiat cativa plopi de langa Sanatoriul Balnear, plopi care erau atat pe partea stanga cat si pe partea dreapta cum intrai in Sanatoriu.       Din radacini au iesit lastari si eu am ales pe cei mai vigurosi si i'am insemnat cu vopsea alba iar pe restul i'am taiat. Anul acesta aveam emotii caci era cat pe ce sa nu mai ajung in statiune si ma gandeam ca lastarii mei au fost facuti una cu pamantul. Bucuria mi'a fost mare cand am vazut ca sunt oameni de treaba in primaria orasului care doresc verdeata si pomi in statiune. Nu o sa va vina sa credeti cat pot sa se dezvolte niste lastari intr'un an de zile.
Acestia sunt din partea stanga cum se intra in Sanatoriu; inca se mai vede vopseaua pe trunchiurile lor. De data aceasta nu am fost pregatit si nu am avut vopseaua la mine pentru ca nu plecasem sa ajung la Techirghiol; am avut trei zile libere si am plecat spre Lacul Sarat dar vazand in ce stare se afla am urcat iar in masina si am ajuns in felul acesta la Techirghiol.
Acestia sunt din latura dreapta a Sanatoriului. Este incredibil cat de repede isi revine natura daca ai dai voie. Trebuie doar un pic de bunavointa.


Cu afectiune,
Sergiu-Silvan.

sâmbătă, 21 aprilie 2018

O mini vacanta




          Saptamana trecuta am petrecut'o intr'o tara deosebit de frumoasa si vreau sa va arat cateva din fotografiile cu locurile ce le'am colindat.


Am zburat si cu alte companii aeriene si pot spune ca Ryanair mai trebuie sa lucreze la serviciile care le ofera.
Orasul in care am stat se numeste Santander; este situat in nordul Spaniei, regiunea Cantabria, chiar pe malul oceanului Atlantic.








 O frumoasa Manastire se afla pe inaltimile ce formeaza faleza oceanului.




 Tot acolo un mini parc acvatic in care poti vedea pe viu cativa pinguini, foci si lei de mare.






Un sat ce pastreaza intacta arhitectura medievala si unde reparatiile se fac doar cu acordul autoritatilor pentru a nu se pierde specificul vremurilor; fiecare casa are gravat in piatra un blazon ce o reprezenta.





O mina din care s'a extras pana in 1974 zinc si plumb si apoi a fost inchisa pentru ca nu mai era rentabila. Nu am avut voie sa fotografiem inauntru dar am vazut stalactite si stalagmite superbe; din cate imi aduc aminte mina are zece nivele si se intinde pe 20 si ceva de kilometri.



 

Cel mai impresionant loc vizitat a fost pestera Altamira din Santian del Mar. 




 In aceasta sau gasit ramasite umane si picturi rupestre vechi de 18.500 ani.




 Pestera este inchisa publicului iar pentru a ne face o imagine a ceea ce au descoperit primii exploratori s'a construit o replica in marime naturala. Am fotografiat cu telefonul dar fara blit pentru ca era interzis.






Multumim lui Hristos pentru ca ne'a ajutat sa ajungem in acele locuri minunate.

Cu recunostinta,
Sergiu-Silvan.

vineri, 9 martie 2018

Visand viitorul




          Vinerea trecuta scriam despre extracorporalizare iar vinera aceasta scriu despre ceva asemanator; aseara am terminat de citit cartea lui Tibi Useriu, ''27 DE PASI'' si mi'au sarit in ochi cateva aspecte pe care le povesteste la paginile 140,141,142.
   -pg.140 ''Visez ca alrg. De 1.000 de ori cate 27 de pasi. Ca dau ture in curtea inchisorii, apoi trec prin zid si plec pur si simplu. Zidul nu opune nici o rezistenta, e ca si cum ai trece prin perdeaua de fum a frunzelor moarte, toamna. Visez ca alerg pana la extenuare printr'un pustiu alb si inghetat. Visez ca tarasc un picior dupa mine. Apoi doua. Ca ma dor soldurile. Ma trezesc de durere. Dupa ani si ani, deruland filmul inapoi, realizez ca atunci visam ceea ce avea sa se petreaca''.
   -pg.141 ''Visez ca sunt liber si ma intorc acasa in Bistrita. Cobor din gara printre tarabele cu legume si ziare. Totul mi'e familiar. Vreau sa ajung la apartamentul de unde imprumutam bicicleta Tohan a Vecinului de la ora 5. Degeaba. Ceva ma trage sistematic inapoi. In intersectie sau in dreptul spitalului ma trezesc invariabil. Nu ajung niciodata acasa. Voi afla, dupa multi ani, ca mama vanduse apartamentul. Nu mai aveam asadar la ce sa ma intorc, ce sa caut acolo.

Asa aratau visurile mele profetice, avand o explicatie proiectata undeva in viitor. Erau niste filme misto, cu cap si coada, limpezi ca lumina. Dar nu puteu fi intelese pe moment, ci mult mai tarziu, canda, si doar dand filmul inapoi''.
   -pg.142 ''N'o sa'mi pot explica niciodata cum de, acolo, in camera aia alba, ascuns ca amaratul ala de Iona in burta balenei, am visat lucruri care aveau sa se intample aievea, copy/paste. Am visat lucruri care pe'atunci nu se infiripasera nici macar in mintea fratelui meu: am visat ca sapam impreuna la baza unui deal, ca plantam copaci si ca, dintr'un parau nenorocit, facem lac cu pesti. Pe toate aveam sa le ducem la bun sfarsit, umar la umar, ca doi nebuni incapatanati, alaturi de alte sute de oameni care au crezut in visurile noastre''.

   Asa cum el insusi spune, Tibi Useriu isi visa viitorul; asta inseamna ca ne putem proiecta in viitor si cu atat mai mult in trecut, ba chiar in alte lumi asa cum este lumea de dincolo unde ne intalnim cu persoanele dragi plecate dintre noi.
   Referitor la articolul de vinerea trecuta(2 martie) despre extracorporalizare, asta noapte la ora 2 si 50 de minute am experimentat din nou ''aszarea in calapod''.

Cu recunostinta
   si bucurie,
Sergiu-Silvan.