sâmbătă, 13 februarie 2016

Cum ''daruesti'' asa si ''primesti''


Rezonanta umana

In tratamente, medicina chineză ia in calcul şi factorul suflet. Spun chinezii că in vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina chineză susţine că un om cu suflet rău nu se vindecă. Chinezii susţin că inima este sediul sufletului. Există şi un punct pe corpul omenesc prin care se ajunge la suflet. Acest punct este denumit de chinezi vama sufletului şi reprezintă un punct energetic aflat la două laturi de deget de incheietura pumnului. Se spune că in acel punct a pătruns primul cui in trupul lui Iisus, atunci cănd a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani in urmă, şi chinezii credeau intr-un singur Dumnezeu.
Reamintim spusa filozofiei chineze că sediul sufletului este in inimă, dar chinezii  mai susţin că fiecare organ are un suflet, un duh. [Tot de la bătrâni, mai ales babe, aflasem asta, dar liber cugetătorismul m-a prostit. Când mă supăra ceva, din mine, mă rugam de acel organ şi - minune ! - el se calma, ce-i drept, temporar.]
Ficatul este sediul sentimentului de mânie, sediul supărării, ficatul este generalul care elaborează strategia, dar vezica biliară este organul care dă curajul de a lua deciziiUn om cu deficit de energie pe ficat este un om care se enervează des
In mod paradoxal, inima este afectată când sentimentul de bucurie este in exces.
De altfel, componenta Yang este cea a bucuriei, iar contrariul Yin inseamnă tristeţe. Dar aceste contrarii energetice se transformă unul in altul cănd ajung la limita excesului. Yang cănd atinge excesul se transformă in Yin şi invers. Dacă un om se va bucura foarte tare, va urma o perioadă de tristeţe. [Stări de minie trăite-n nenumărate dăţi, încât de pe la 45 de ani mi-am impus să nu mă mai bucur excesiv! Ci, cu prudenţă...] 
Când pancreasul, dar şi stomacul prezintă deficite de energieomul acela este tot timpulingrijorat, nemulţumit, el despică firul in patru
Când plămânul se află in suferinţă energetică, oamenii sunt trişti, melancolici
Insă rinichiul dă durata vieţii. El este rezervorul de energie al organismului. In rinichi se află energia ancestralăPărinţii lasă descendenţilor moştenirea de energie in rinichi. Cand alt organ se află in sărăcie energetică, rinichiul ii donează energie.
[De aia, te şi simţi ca "frânt de şale", éreinté, cum ar spune frâncii, uneori, nu doar la solicitări fizice.]       
EFECTELE SUPARARII
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic . 
De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească...
Gandul
Oricând aveţi gânduri negative despre o  persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei.. 
Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim.
De aceea, orice  gând rău reprezintă un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului  respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Ajungem sub nivelul energetic cu acel om rau.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. 
Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. 
Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. 
Toate  gândurile rele emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. 
 
In cuplu 
Neîntelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. 
Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. 
Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. 
Astfel  devii vampir energetic. 
Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. 
Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare..
Lipsa de comunicare duce la dezastru... 
Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură... 
O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. 
Dacă doi parteneri  abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu pot să rămână împreună. 
Cu cât este mai puternică  dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. 
Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala. 
Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. 
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om. 
Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. 
Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. 
Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.. 
În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. 
Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el.   
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.   
 
Despre problemele personale   
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi durata lor... 
Când nu vorbim cuiva despre  problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele.. 
Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. 
Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dv. să NU căutaţi milă sau compătimiri... 
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. 
Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă..! 
Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. 
Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă..!
Descarcare 
Este mai bine să plângeţi,decât să urâţi... 
Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dv. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. 
Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.   
 
Munca 
Munca NU trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte... 
Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea.
Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. 
Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dv. 
Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face.
Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. 
Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât  va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.  
 
Ofense 
Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.
Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, prin moarte daca vei fi iertat de Dumnezeu.
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.   
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.
Cum dăruieşti aşa primeşti..!
Dumnezeu este in toate si vede tot ce faci si cand daruiesti te rasplateste dar nu imediat ca sa bagi de seama, iti da o idee care te ajuta, ori te fereste de boli ori da altcuiva un gand bun pentru tine.
Nu are nici o importanta motivatia ta, gandurile si faptele rele pateaza sufletul.
Cand daruiesti devii mai bun si incetul cu incetul sufletul ti se purifica si te apropii mai mult de Dumnezeu.  In Biblie scrie ca e bine sa primesti dar e mai bine sa daruiesti.
Acest mai bine trebuie sa il cauti mereu si cat bine gasesti tu sa daruiesti atat de mare e si credinta ta.